Social

Pata Rât: poveste cu oameni și gunoaie. Cadențele obosite ale unei comunități dezorientate – GALERIE FOTO

Privită de afară Strada Cantonului reprezintă doar o altă comunitate de rromi. Când încerci însă să te apropii începi să vezi lucrurile cu alți ochi. Primul contact cu această mică comunitate este dur. Oamenii de aici sunt reticenți fată de orice persoană nouă care apare. Aparatul de fotografiat îți pune o țintă în frunte.

Exploatați vizual atât de către media, cât și de cei din conducerea locală, oamenii de aici își arată nemulțumirea fățis. De la copiii care bat mingea pe stradă până la bătrâna care șade lângă baracă, toată lumea te întreabă direct și pe un ton ridicat de unde ești și pentru ce le faci poze.

Comunitatea este cunoscută  pentru  starea ei volatilă. Din discuțile cu un paznic al unei fabrici aflată în apropiere înțelegem mai bine situația. Între o zi oarecare și iadul dezlănțuit pe care doar intervenția mascaților îl potolește nu este decât o linie foarte subțire, potrivit acestuia.

Dar cine sunt acești oameni? Un răspuns simplu ar fi... marea problemă a autorităților locale din Cluj. Aici locuiesc cetățenii români de etnie rromă care în marea majoritate nu au nici un venit și nici locuință proprie. După mai multe încercări eșuate de a fi integrați  în societatea clujeană aceștia au primit din partea autorităților locale o suprafață mai ferită de ochii lumi, undeva în marginea grandosului Cluj, devenit in 2015 Capitala Europeană a Tineretului. Marea pată neagră a municipiului se numește Pata Rât, o comunitate formată din două cartiere: Dallas și Strada Cantonului. 

Dacă reusești să câștigi bunăvoința vreunui localnic ajungi să vezi și să auzi povești  desprinse parcă din scenarii de film. În primul rând, afli că oamenii trăiesc în și din gunoaie. Barăci mici din lemn, izolate cu pături sau covoare adăpostesc de cele mai multe ori familii cu mulți copii care dorm de obicei în unu sau două paturi. Mizeria este la ea acasă. Peste tot vezi haine, pături și multe alte lucruri care nu au nici o întrebuinţare logică la prima vedere. Cei de aici însă strâng tot ce găsesc în mormanele de gunoi aduse de mașinile de salubrizare ale Clujului. ,,Aici trăim, de aici ne îmbrăcăm, de aici mâncăm noi și copiii noștri”, spune o mamă.

Așezarea aduce mult cu lăgarele de concentrare naziste. Fiecare colibă insalubră este diferențiată cu ajutorul unui număr scris mare pe scândurile care deservesc rolul de perete. Asemănările  merg mai departe. Frați gemeni cu șobolanii, cum ni se prezintă un domn ajuns la o varstă înaintată, oamenii de aici nu sunt doar o un focar de infectie local, ci și o sursă nesfârsită de microbi care sunt duși zilnic în oraș de cei de care încearcă să își câstige existența prin diverse moduri.

Pe lângă scormonitul după materialee care pot fi reciclate, cerșetoria și prostitutia sunt alte două ,,domenii” care aduc venituri celor de aici. Bineînțeles sunt și oameni care muncesc. Din spusele localnicilor, din totatul de aproximativ 400 de oameni care locuiesc pe strada Cantonului, 99 muncesc. Un număr prea mic însă pentru gravitatea situației de aici. Întrebat care este viitorul copiilor de aici date fiind condițile actuale, un domn în vârstă ne răspunde sec: ,,Viitorii  infractori! Deja foarte multe fete practică prostituția, este trist și rușinos.”

O solutie pe care toata lumea o crede viabilă este educația. Zis și făcut. În zona operează deja ONG-uri care au ca scop exact acest lucru, educația copiilor. De asemenea, autorităţile locale au luat măsuri. Perspectiva părinților însă este puțin mai diferită. În primul rând, marea majoritate a copiilor care merg la școala de aici sunt înscriși la o institutie pentru elevi cu nevoi speciale. Mai pe românește, pentru cei cu handicap. Este greu de crezut că puștanii care băteau mingea mai devreme afară suferă de insuficiențe locomotirii sau psihice.

Pe lângă asta, o mamă a doi copii ne povestește indignată un episod trist: ,,Băiatul meu a cazut și și-a rupt umărul și când a mers la învățător să se învoiască pentru a merge la medic acesta i-a dat două capace peste cap și l-a trimis în bancă. Ajuns acasă copilul şi a început să vomite, am chemat salvarea și am ajuns cu el în spital”.

Deși pare greu de crezut, cuvintele „dealer” sau „droguri” sunt mult mai cunoscute puștanilor în comparatie cu „Eminescu” sau „literatură”. Aceași mamă ne povestește frământându-și mainile: ,,De la 13 ani știu deja de dealer și droguri, nu o dată copii mei au venit din oraș drogați. I-am bătut, i-am luat cu frumosul, însă nimic nu merge. Cel mare a avut o criză urâtă ultima dată și mi-a promis că se lasă. Acum cei doi au grijă unul de altu, se urmăresc unul pe altul ca nu cumva unul din ei să se drogheze.”

Ajunși în baraca unei femei care are nouă copii auzim același lucru: sărăcie lucie, fiecare se descurcă cum poate.

Ajungem la capitotul școală și loc de muncă. Aflăm astfel că fiul cel mare, în vârstă de 21 de ani, nu muncește altceva în afară de colectarea deșeurilor de pe groapa de gunoi, iar copii nu au mai fost la școală de săptămâni bune: ,,Cu ce să îi îmbrac? Uite geaca asta le-a adus-o tatăl lor ieri, din gunoaie bineînțeles.” Tot de la ea aflăm modul de viață a multor bărbați de aici care în timpul verii stau pe străzi și abia iarna se întorc în colibe.

O soluţie unanim acceptată și declarată de locuitorii de pe Strada Cantonului este în ochii lor foarte simplă. „Să vină autoritățile, să le dea de lucru ca să ne putem creste copii.” Urmele perioadei comuniste sunt încă adânci. Un loc de muncă stabil și o casă oferită de stat sunt în continuare lucruri văzute ca fiind ceva logic. Rămași încă captivi în trecut, oamenii de aici, ca marea majoritate a românilor, se complac cu ce au.

Dăcă luăm de bun citatul ,,Ignoranța naște monștri!” ar trebui să realizăm că puștanii de astăzi care îți cer un leu pe stradă, în cinci ani vor ajunge la vârsta maturitații fizice. Cu o mentalitate ca cea de astăzi românii și rromii deopotrivă vor avea mari probleme.

Din ultimele declarații oficiale publicate de administrația locală Cluj, groapa de gunoi de la Pata Rât ar urma să fie închisă. Un mic detaliu rămâne nerezolvat. Pentru sute de oameni groapa de gunoi este acasă.

Articol scris de Saul Pop, student la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I