Social

Din luna iunie se dă start la "Dialoguri Urbane": primul invitat, un cercetător biblic cu doctorat la Sorbona

Proiectul Dialoguri Urbane are ca obiectiv reconstrucția și reevaluarea culturii autohtone contemporane, prin promovarea personalităților culturale autohtone contemporane, care sunt trecute cu vederea în mass media centrală și națională.

Personalități culturale, intelectuale, care s-au dovedit competente în domeniul artelor, cu realizări extraordinare în domeniile lor de activitate,precum literatura, muzica, teatrul sau artele vizuale, vor fi invitate la Cluj în cadrul seriei de evenimente puse la cale de Sunetul Muzicii. Întâlnirile vor avea loc într-un cadru informal, constând în  dezbateri  ale unor teme atrăgătoare. Organizatorii speră ca astfel publicul larg să cunoască elitele profesionale îndeaproape și mai bine, ca oameni. 

Primul episod al "Dialogurilor Urbane" îl are ca invitat pe Cristian Bădiliță, unul dintre cei mai admiraţi teologi, traducători, eseişti ai lumii, cu doctorat la Sorbona şi zeci de volume publicate şi revendicate de marile biblioteci europene. Locuieşte în Franţa, dar revenirile sale in ţară ne dăruiesc expoziţii neconvenţionale, uimitoare, şi întâlniri memorabile. În cadrul întâlnirii acesta va vorbi despre câteva aspecte inedtite și mai puțin cunosctute ale textelor biblice.  Evenimentul va avea loc marţi, 9 iunie 2015, cu începere de la orele 19.00, la sala de spectacole a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter