Social
Promovabilitate mai mare la bacalaureat după contestaţii în judeţul Cluj
Vineri a fost finalizat examenul de Bacalaureat 2015 odată cu afişarea rezultatelor de la contestaţii.
Astfel, din totalul de 1219 contestaţii depuse în judeţul Cluj, au fost admise un număr de 660. Dintre acestea, 537 au dus la modificarea notei prin creşterea ei, iar 123 au dus la modificarea notei prin scăderea ei.
"În consecinţă, procentul de promovare la nivelul judeţului Cluj a crescut de la 82,18% la 83,42%", anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.
Promovabilitatea la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 66,41% înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%).
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în judeţul Cluj este de 82,18%, mai mare decât cea înregistrată anul trecut, când a fost 73,91%, iar un singur absolvent a reuşit să obţină media 10, comparativ cu zece câţi au fost în 2014.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că rezultatele obţinute sunt foarte bune, fiind mai mari cu aproape zece procente faţă de anul trecut.
"Rezultatele la bacalaureat din acest an în judeţul Cluj sunt foarte bune, promovabilitatea este de 82,18%, mai mare cu aproape 10% faţă de anul trecut, când a fost de 73,91%. Este un singur elev cu media 10, o elevă de la Colegiul Naţional «Emil Racoviţă», la specializarea Ştiinţele Naturii", a spus Cuibus.
Potrivit acestuia, 796 de absolvenţi de liceu au obţinut medii între 9 şi 9,99.
În judeţul Cluj au fost înregistrate licee cu promovabilitate sută la sută la bacalaureat, precum Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic “Zsigmond Janos”, Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” sau Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”, toate din Cluj-Napoca.
“Ca rezultate slabe avem promovabilitate de 20% la un liceu tehnologic din Dej sau de 32% la unul din Huedin”, a afirmat şeful ISJ Cluj.
Anul acesta au fost prezenţi la examenul de bacalaureat peste 4.800 de absolvenţi din judeţul Cluj, doi fiind eliminaţi pentru că au copiat.
Lucrările absolvenţilor din judeţul Cluj au fost corectate la Oradea.
Anul trecut, promovabilitatea la bacalaureat a fost în judeţul Cluj de 73,91%, fiind înregistrate zece medii de 10.