Social

UBB Cluj, în topul celor mai bune universități din lume

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca se află în topul primelor 1.000 de universități din lume.

România are două instituții de învățământ superior în topul primelor 1.000 de universități din întreaga lume, conform clasamentului realizat de Center for World University Rankings în 2015. Pentru realizarea acestui clasament au fost evalute  peste 25.000 de universități (o bază mult mai largă decât cea utilizată de Top 500 Shanghai, de exemplu). Este vorba despre Universitatea din București (locul 986) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (locul 987), ambele cu același punctaj: 44,04 puncte, ceea ce le poziționează în primele 4% dintre universități la nivel mondial.

Potrivit reprezentanților UBB Cluj, Center for World University Rankings utilizează în analiză opt criterii, cele mai importante fiind calitatea educației, gradul de ocupare a forței de muncă după absolvire și calitatea personalului didactic (mediului academic), fiecare dintre acestea cu o pondere de 25 de procente.


La capitolul calitatea educației, Universitatea București se află pe locul 237, iar UBB Cluj pe locul 367, în cazul calității mediului academic ambele se situează pe poziția 218, iar la gradul de angajare a absolvenților, cele două universități sunt pe locul 567 în lume.

Topul este condus de trei universități din SUA: Universitatea Harvard, Stanford University și Massachusetts Institute of Technology. Acestea sunt urmate de două universități din Marea Britanie: University of Cambridge, respectiv University of Oxford. De altfel, SUA are 15 din primele 20 instituții de învățământ superior din lume, Marea Britanie și Japonia câte două, iar Elveția una. Totodată, dintre cele 1.000 de universități prezente în acest clasament mai bine de o pătrime (229) sunt din SUA, China are 83, Japonia 74, Marea Britanie 65, Germania 55, Franța 49.

abonare newsletter