Social
Mesajul lui Marius Balo, pentru toți românii: „Efortul pe care l-ați făcut ca să-mi fiți alături mă face să fiu mândru că sunt român”
Marius Balo, clujeanul care a fost întemnițat 8 ani în China a trimis un mesaj pentru toți românii care au încercat să-i fie alături, chiar dacă nu-l cunoșteau. Profesorul clujean este încă blocat în Shanghai, după ce și cel de-al patrulea zbor spre casă i-a fost anulat.
Mesajul lui Marius Balo, pentru cei de acasă: „Efortul făcut de oameni ca să-mi fie alături mă face mândru că sunt român”
Profesorul clujean care a fost nevoit să treacă prin iad atâta vreme a fost eliberat din închisoare pe 27 martie, însă nu poate să părăsească țara.
Din cauza situației COVID-19 din Shanghai, care s-a înrăutăți teribil, al patrulea zbor spre casă al lui Marius Balo a fost anulat.
„Vă scriu din nou din Shanghai. Pe 27 martie am fost scos dintr-o cușcă și apoi ferecat într-o alta. Aceasta din urmă ce-i drept e mai frumoasă: are cearceafuri albe apretate, cabină de duș și mic dejun inclus, pe care chiar îl mănânci cu plăcere. Însă tot inchis sunt, deoarece întreg Shanghai'ul, o aglomerare urbană de peste 25 de milioane de suflete, a intrat în lockdown total. Nu poți să ieși din casă, sau în cazul meu, din camera de hotel. Pe străzi nu vezi tipenie de om, de parcă ar fi intrat cu toții în pământ. Sună straniu și chiar este.
Mi s-a anulat în acest context și ultimul bilet, al patrulea cred, în ultimele trei saptamani. Rămân totuși cu nădejdea că în preajma praznicului Învierii Domnului va ridica bunul Dumnezeu din mormânt și pe acest păcătos. Înainte însă de a părăsi în sfârșit acest pământ binecuvantat, doresc să vă adresez un mesaj, ultimul sper de aici din adâncul de departe”, a scris Marius Balo într-un mesaj de mulțumire destinat tuturor românilor, trimis pe adresa redacției monitorulcj.ro.
Ministrul Justiției nu a publicat integral scrisoarea lui Marius Balo
În acest mesaj, pe lângă faptul că profesorul clujean încearcă să le mulțumească celor care i-au fost alături, el vorbește și despre scrisoarea pe care i-a trimis-o în urmă cu câteva zile ministrului Justiției.
Marius a explicat în mesaj că scrisoarea nu a fost publicată integral de către ministru și îi cere să o publice din nou în întregime:
„Am rămas însă surprins să constat că imediat, în răstimp de câteva zeci de minute, Domnia Sa a decupat grațios, cu precizie de bisturiu, mesajul pe care i-l trimisesem Dansului personal - așa încât să rămână, inconsecvențiale, doar primele două fraze și ultima - iar apoi l-a trimis presei de pretutindeni.
Motivul pentru care a făcut acest lucru nu îl cunosc. Îl cunoaște Domnia Sa. M-aș fi bucurat însă, dacă tot a decis să facă acest lucru fără consimțământul meu, să fi publicat mesajul integral... pentru că a fost într-adevăr un mesaj special, trimis cuiva care ar fi putut să facă ceva pentru mine, dar nu a făcut-o, trimis cuiva înaintea căruia în genunchi m-am așezat să îi cer să aibă milă de mine și să mă scoată de acolo, un mesaj scris cu sufletul, din inimă către inimă. Truncheat însa în acest mod cinic, nu spune nimic.. sau mai rău, spune denaturat.
Domnule Ministru, vă rog așadar să publicați integral mesajul meu. Aveți permisiunea mea. Vă rog să o faceți chiar astăzi, să vadă toată lumea, complet, mesajul pe care l-ați primit de la ultimul dintre pământeni”, a scris Marius Balo.
„Sunt mândru că sunt român”
De asemenea, Marius Balo le mulțumește tuturor românilor care s-au gândit la el în acești 8 ani pe care i-a petrecut în închisoare în Shanghai și spune că solidaritatea pe care i-au arătat-o îl face să fie mândru că este român.
Profesorul spune că nu a fost singurul cetățean european întemnițat la Shanghai, dar ceilalți nu au primit acelaj sprijin:
„Trebuie să mulțumesc de asemenea și tuturor acelor suflete nobile care au făcut fiecare după puterea lui, atât cat le-a fost omenește posibil: familiei mele dragi, prietenilor, Dlui Avocat și casei de avocatură pe care o conduce, Dlui Ambasador al României de la Beijing, presei din România și tuturor românilor de pretutindeni care au plecat urechea și inima la necazul meu.
Atunci când îți pasă de celălalt, dacă suferă... suferi împreună cu el și imediat acționezi. E un act de mare curaj atunci când îl compari cu nepăsarea, cu indiferența. Acest efort deosebit al atâtor oameni pe care nu-i cunosc însă care au simțit că trebuie să fie alături de mine, mă face să fiu mândru că sunt român.
Am și un motiv suplimentar pentru care spun acest lucru. Nu am fost singurul cetățean european întemnițat aici. Super puterile economice ale Europei au oameni închiși în Shanghai. Nu e că acești oameni nu vor să se întoarcă acasă, că cer și vor cu toții, vă dați seama... e că țările lor, concetățenii lor se prefac că nu-i aud”, a mai spus Balo.
Mesajul lui Marius Balo integral
Citește mai jos mesajul transmis de Marius Balo integral:
„Iubiții mei,
Vă scriu din nou din Shanghai. Pe 27 martie am fost scos dintr-o cușcă și apoi ferecat într-o alta. Aceasta din urmă ce-i drept e mai frumoasă: are cearceafuri albe apretate, cabină de duș și mic dejun inclus, pe care chiar îl mănânci cu plăcere. Însă tot inchis sunt, deoarece întreg Shanghai'ul, o aglomerare urbană de peste 25 de milioane de suflete, a intrat în lockdown total. Nu poți să ieși din casă, sau în cazul meu, din camera de hotel. Pe străzi nu vezi tipenie de om, de parcă ar fi intrat cu toții în pământ. Sună straniu și chiar este.
Mi s-a anulat în acest context și ultimul bilet, al patrulea cred, în ultimele trei saptamani. Rămân totuși cu nădejdea că în preajma praznicului Învierii Domnului va ridica bunul Dumnezeu din mormânt și pe acest păcătos. Înainte însă de a părăsi în sfârșit acest pământ binecuvantat, doresc să vă adresez un mesaj, ultimul sper de aici din adâncul de departe.
Am considerat ca este de datoria mea, în aceste trei săptămâni de când am fost eliberat, să încerc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru mine, într-un fel sau altul, în toți acești ani. Mi-am configurat așadar imediat o căsuță de mail și am început să trimit mesaje familiei, prietenilor, la diferite organizații, presei, chiar și un mesaj, vineri, Dlui Ministru al Justiției Marian Predoiu.
Am rămas însă surprins să constat că imediat, în răstimp de câteva zeci de minute, Domnia Sa a decupat grațios, cu precizie de bisturiu, mesajul pe care i-l trimisesem Dansului personal - așa încât să rămână, inconsecvențiale, doar primele două fraze și ultima - iar apoi l-a trimis presei de pretutindeni.
Motivul pentru care a făcut acest lucru nu îl cunosc. Îl cunoaște Domnia Sa. M-aș fi bucurat însă, dacă tot a decis să facă acest lucru fără consimțământul meu, să fi publicat mesajul integral... pentru că a fost într-adevăr un mesaj special, trimis cuiva care ar fi putut să facă ceva pentru mine, dar nu a făcut-o, trimis cuiva înaintea căruia în genunchi m-am așezat să îi cer să aibă milă de mine și să mă scoată de acolo, un mesaj scris cu sufletul, din inimă către inimă. Truncheat însa în acest mod cinic, nu spune nimic.. sau mai rău, spune denaturat.
Domnule Ministru, vă rog așadar să publicați integral mesajul meu. Aveți permisiunea mea. Vă rog să o faceți chiar astăzi, să vadă toată lumea, complet, mesajul pe care l-ați primit de la ultimul dintre pământeni.
Este adevărat, suntem departe unul de celălalt cum este Polul Nord departe de cel Sud, cum este ora 1 departe de ora 11... însă suntem împreună la fel de aproape de Ecuator, la fel de aproape de miezul zilei, de ceea ce ne definește cu adevărat, ca și oameni în general și ca și români în special. Împăratul și sclavul, ministrul și prizonierul, prințul și cerșetorul - necunoscuți unul cu altul însă nutrind împreună același ideal: să se recunoască unul în celălalt, să fie primiți de semenii lor și să fie miluiți de Dumnezeu. Fiți asadar just, Domnule Ministru, pentru că adresa instituției pe care o conduceți este just.ro!
Iubiții mei, nu vreau să învinovățesc pe nimeni. Dacă e vina cuiva atunci e doar vina mea. De la bun început nu s-ar fi creat toată această situație. Așa a fost să fie. Trec însă toate ca valurile. Asta a fost încurajarea, ascunsă pe spatele unei iconițe, pe care mi-o trimisese de departe un prieten drag. Era în preajma Crăciunului lui 2016 și tocmai fusesem extras dintr-o cușcă rece și întunecată unde mă ținuseră mai bine de 2 ani de zile, fără să fiu judecat, fără să pot contacta pe nimeni, fără să văd lumina soarelui.
Și a avut dreptate. Trec toate ca valurile. Mă gândesc că poate sună forțat, însă acum pe măsură ce mă apropiu de sfârșitul acestui lung pelerinaj nu pot decât să simt o profundă recunoștință față de bunul Dumnezeu, pentru toți și pentru toate, pentru această mică viața a mea.. și să-i mulțumesc că m-a adus până aici.
Trebuie să mulțumesc de asemenea și tuturor acelor suflete nobile care au făcut fiecare după puterea lui, atât cat le-a fost omenește posibil: familiei mele dragi, prietenilor, Dlui Avocat și casei de avocatură pe care o conduce, Dlui Ambasador al României de la Beijing, presei din România și tuturor românilor de pretutindeni care au plecat urechea și inima la necazul meu.
Atunci când îți pasă de celălalt, dacă suferă... suferi împreună cu el și imediat acționezi. E un act de mare curaj atunci când îl compari cu nepăsarea, cu indiferența. Acest efort deosebit al atâtor oameni pe care nu-i cunosc însă care au simțit că trebuie să fie alături de mine, mă face să fiu mândru că sunt român.
Am și un motiv suplimentar pentru care spun acest lucru. Nu am fost singurul cetățean european întemnițat aici. Super puterile economice ale Europei au oameni închiși în Shanghai. Nu e că acești oameni nu vor să se întoarcă acasă, că cer și vor cu toții, vă dați seama... e că țările lor, concetățenii lor se prefac că nu-i aud.
Secularizarea lasă de multe ori sufletul insensibil. Cuplată cu interesele economice enorme și teama de a nu le periclita - într-o piață capricioasă cum e China - împreună au devenit mai puternice decât însăși principiile morale ale acestor țări, ale acestor super puteri.
Dupa cum știm, principiile sunt sufletul unei națuni. Nu pot fi achiziționate cu bani, nici nu i se pot lua cu forța. Pot fi doar forfetate. Acestea sunt momentele, iubiții mei, în care trebuie să ne reamintim că la porțile Raiului nu există culoar special pentru business class, așa cum este la îmbarcarea în avioane. Acolo vom intra toți pe aceeași poarta.
Români din țară și români de peste hotare au insistat ani de zile ca să fiu adus acasă, oferind încă o dovada că sufletul acestui popor este viu, este nobil și sensibil, trăiește intens, iubește, aspiră la idealuri înalte și vibrează la cele mai fine atingeri. Aceasta este pănă la urmă cea mai importantă dintre resursele unei națiuni și cheia în orice criza: climatică, economică sau de alt fel. Bogăția și intensitatea spirituală pe care acea națiune o are și pe care a câștigat-o trecând și călindu-se, in illo tempore, prin atâtea și atâtea bătălii. Privind inainte, avem cauza să fim optimiști. Atât timp cât acest suflet vibrează, România va fi bine.
Lupta însă se dă în fiecare dintre noi în parte. E personală și obligatorie. Un truism, însă atât de adevărat: faptul că ajungi să apreciezi cât de frumoasă este aceasta lume abia atunci cand ești oprit să ai parte de ea. Când ești ferecat într-o cușcă a carei ușă pare sortită să nu se mai deschidă niciodată.
De ce am făcut prostii? De ce am pierdut vremea? De ce am fumat? De ce am băut peste măsură? De ce nu am avut rabdare? De ce am încercat să trișez, să fac lumea mai frumoasă decât e? Aceasta este alegerea, suflet drag, decizia care trebuie luată... chiar acum dacă vrei, în acest moment. În orice moment, însă pe măsură ce amân ea devine tot mai grea.
Întrebarea e, sunt îndeajuns de puternic să mi-o asum și apoi să mă țin de ea? Să zbor la înălțimi la care vulturii doar visează! Momentul în care iei această decizie devii instantaneu un erou. Fără să te știm, devii eroul nostru al tuturor. Atunci când ești corect cu tine și cu ceilalți tu ești eroul, tu ești protagonistul, tu esti instrumentul din mâna lui Dumnezeu!
Iertați-mi îndrăzneala, nu știu exact de ce simt că trebuie să vă împărtășesc aceste frământări sufletești pe care le am. Poate pentru că vreau ca lecția care mi-a fost predată aici și pentru care am plătit atât de scump să fie de folos și altora. În acest templu al suferinței și al nedreptății, un om moare multe morți și plânge multe lacrimi... nu mai are nimic de pierdut pentru că a pierdut totul, însă asta îl aduce în postura de a înțelege că are doar de oferit.
Permiteți-mi, iubiții mei, să închei relatările mele de aici din adâncul de departe așa cum se cuvine, cu o rugăciune:
Doamne, un scriitor japonez spunea că fiecare om, în sufletul lui, așteaptă să vină sfârșitul lumii. Nu știu cât e de adevărat pentru alții însă știu că eu aștept de 8 ani de zile sfârșitul acestei lumi reci și fără suflet în care sunt înlănțuit. Privind cu nădejde la poarta care se deschide înaintea mea, te rog îndreptează-mi Stăpâne pașii pe calea care duce către libertatea aceea, absolută și deplină, libertatea de păcat. Tu toate le știi și toate le vezi. Ajută-mă să fiu mai bun de cum am fost. Ajută-ma să mă schimb. Să lepăd lăcomia, să lepăd lenea, să lepad patimile care mă luptă. Ajută-mă, Doamne, să-ți fiu bine plăcut Ție! Amin.”
CITEȘTE ȘI:
