Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Radu Căpâlneanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă Coronariană şi Cardiologie Intervenţională şi director medical al Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Clinica de Cardiologie. VEZI ce a declarat doctorul pentru Monitorul de Cluj.
James A. Robinson, profesor dr. în cadrul Universităţii Harvard (SUA) şi autor al bestseller-ului “Why Nations Fail”, va susţine în data de 23 iunie, ora 18:00, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, o prelegere despre provocările economice pe care trebuie să le accepte România în viitor.
Candidații la examenul de bacalaureat vor susține marți, 10 iunie 2014, proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, prima probă a examenului, care se va desfășura până pe 12 iunie.
Conducerea Ministerului Sănătății s-a întâlnit vineri cu delegația Fondului Monetar Internațional, ocazie cu care, în timpul discuțiilor, reprezentanții FMI au arătat că nu și-au dat niciodată acordul pentru introducerea a 135 de molecule noi pe lista de medicamente compensate și gratuite fără revizuirea întregii liste și delistarea altor molecule, potrivit unor surse medicale.
Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns, sâmbătă, cu patru trenuri, la Miercurea Ciuc, pentru a participa la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu, ei fiind întâmpinaţi cu aplauze, flori şi steaguri de sute de localnici.
Cluj-Napoca se află pe primul loc într-un clasament în ceea ce priveşte calitatea aerului în oraşele europene. Bucureştiul se află pe locul 86, iar Timişoara pe 64.
Patru copii cu vârste între 6 şi 12 ani trăiesc împreună cu părinţii în fostele birouri ale Depozitului de filme din Cluj, ajuns o ruină, fără apă şi curent.
Volumul, o premieră pe piața editorială românească, reprezintă un proiect colaborativ deschis, marcat de originalitate postmodernă, care adună semnăturile a 59 de autori și lideri contemporani dinspre toate zonele societății românești. Inițiativa demersului aparține Clubului România.