Sport

Șoc în lumea sportivă din Cluj. Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” se desființează

Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” se va desființa, după trei ani de activitate, timp în care a reușit să bifeze o premieră în voleiul turdean și anume aceea de a promova în Divizia A1.

Decizia nu este una ușoară pentru staff-ul echipei, dar momentan activitatea echipei va fi suspendată, se menționează într-un comunicat de presă. 

„Acest an competițional a fost plin de provocări și din păcate nu am reușit să ne menținem poziția câștigată cu atât de multă muncă.  Echipa pe care am înființat-o la Turda înseamnă extrem de mult pentru mine, este copilul pe care l-am crescut de la zero, cu multă speranță în suflet. Cred în continuare că în România se poate face performanță, dar de cele mai multe ori doar determinarea și dorința de a reuși nu sunt de ajuns. Pentru a face performanță la nivel înalt este nevoie de o susținere serioasă, iar din păcate, în țara noastră, la acest capitol, voleiul este lăsat la urmă. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat pe plan financiar în demersul nostru, pentru că fără susținerea lor nu am fi ajuns aici. Din păcate, îmi dau seama că e extrem de greu să concurezi cu alte ramuri sportive când vine vorba despre bugete și sponsorizări. Mă doare sufletul pentru această decizie, dar a fost una bine cântărită și analizată împreună cu întregul meu staff, iar momentan considerăm că este oportun să procedăm astfel. În următorii ani îmi voi focusa întreaga atenție pe creșterea și popularizarea voleiului în România, prin intermediul Academiei de Volei Pîrv11 din Cluj-Napoca. Avem peste 100 de sportivi pe care îi creștem și sperăm ca prin toate demersurile pe care le întreprindem, atât eu, ca ambasadoare a voleiului românesc, cât și antrenoarele din cadrul academiei, să schimbăm mentalități vizavi de acest sport minunat, care merită să fie văzut, apreciat și nu în ultimul rând susținut”, a declarat Cristina Pîrv, președintele clubului. 


Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” a fost înființată în urmă cu trei ani din dorința Cristinei Pîrv, cea mai valoroasă voleibalistă din istoria României, de a se implica în voleiul turdean, acolo unde a început și povestea ei. Echipa a fost alcătuită cu preponderență din sportive locale. 

În primul an, fetele au reușit performanța de a ajunge în cadrul turneului semifinal al Seriei Vest a Diviziei A2, turneu care a avut loc la Craiova, iar anul trecut, au reușit să promoveze în Divizia A1. În acest an competițional, echipa a retrogradat. Trei sportive românce din cadrul echipei ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” au fost fost incluse în echipa națională la categoriile U16 și U18, iar trei jucătoare au fost în primele trei locuri în statisticele primei ligi. 


„Mi-aș dori ca lucrurile să stea altfel, ca și cei din jurul meu să vadă frumusețea acestui sport și potențialul care există acolo unde se investește în creșterea talentelor autohtone.Ne-a lipsit o sală de sport corespunzătoare standardelor care se impun în liga întâi, iar bugetul alocat de municipalitate ne-a asigurat cu greu supraviețuirea. Au fost momente când am adus bani de acasă pentru a fi la zi cu toate plățile. În afară, un manager are luxul de a se concentra pe sport, pe performanță, pe sportivi și pregătirea lor, la noi din păcate, trebuie să te gândești dacă ai bani sau nu să faci o deplasare de care depinde viitorul tău competițional. Cu toate acestea rămân optimistă că lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat”, a mai spus Cristina Pîrv. 

Din staff-ul echipei ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” au făcut parte: Cristina Pîrv – fondatorul și președintele clubului sportiv, Antonio Rizola, Bogdan Tănase și Caius Moldovan ca antrenori, Vlad Toma, preparatorul fizic al formației turdene și Alexandru Lazăr, antrenor și președinte de onoare al clubului, fiind totodată cel care a descoperit-o pe Cristina Pîrv. 

CITEȘTE ȘI:

România, eliminată la Campionatul European de Volei feminin. Boc a fost șef de galerie

Inevitabilul s-a produs. Voleibalistele de la „U” Cluj au retrogradat

Campionatului European de Volei Feminin debutează miercuri în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter