Sport
Fostul arbitru Marius Avram, alergat de Dan Petrescu la pauza unui meci: „Am anulat un gol pe intuiția mea”
Fostul arbitru din Liga 1, Marius Avram, a povestit cum Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, l-a alergat la pauza unui meci.
Fostul arbitru din Liga 1, Marius Avram, a povestit cum Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, l-a alergat la pauza unui meci/ Foto: Facebook - Marius Avram
Fostul arbitru a rememorat o fază în care a fost implicat și Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj.
Potrivit acestuia, la un meci dintre CFR Cluj și Farul Constanța a anulat un gol pentru un henț, iar „Bursucul” l-a alergat pe arbitru la pauză întrebându-l de unde a știut că a fost henț.
„La un meci CFR Cluj cu Farul, pe atunci Viitorul Constanța, am anulat un gol pe intuiția mea pentru un henț. Din privirea jucătorului mi-am dat seama că e vinovat. Am întrebat asistentul de pe linia 1, nu a văzut nimic. Am întrebat asistentul de la linia 2, nu a văzut nimic. L-am întrebat și pe al patrulea oficial, nici el nu a văzut nimic.
Atunci am zis că o iau eu pe intuiția mea, cunoscând jucătorii. Dan Petrescu mă alerga la pauză și mă întreba «de unde ai știut, de unde ai știut că a fost henț?», fără a-mi spune că am greșit”, a declarat Marius Avram la DigiSport.
Marius Avram s-a retras din arbitraj în anul 2020
La finalul anului 2020, Marius Avram a ieșit în mod oficial de la Lista FIFA, alături de Sebastian Colţescu, 43 de ani. Locurile celor doi au fost luate de Marian Barbu, 32 de ani, şi Andrei Chivulete, 33 de ani.
Fostul arbitru a hotărât să se concentreze pe activitatea sa din viața de zi cu zi. Marius Avram a arbitrat timp de 12 ani în Liga 1. Timp de 10 ani acesta s-a aflat pe lista FIFA, reușind să arbitreze 160 de meciuri internaționale. Marius Avram se afla în anul 2020 pe locul 8 în clasamentul all-time al arbitrilor din Liga 1, cu aproape 250 de meciuri.
CITEȘTE ȘI: