Sport
Aur pentru România, la Europenele Under-21 de tenis de masă de la Cluj-Napoca
România a cucerit două medalii, aur şi bronz, în proba de dublu mixt, sâmbătă, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 de la Cluj-Napoca.
Aur pentru România, la Europenele Under-21 de tenis de masă de la Cluj-Napoca. FOTO: Romstal U21 European Table Tennis Championships 2022 - Press Office
Andrei Istrate şi Camelia Mitrofan au cucerit aurul, după ce au dispus în finală de francezii Lilian Bardet/Prithika Pavade cu 3-1 (11-7, 5-11, 11-6, 11-5). În semifinale, Istrate şi Mitrofan s-au impus cu 3-2 (11-7, 2-11, 12-10, 5-11, 11-2) de perechea Darius Movileanu/Elena Zaharia, care a obţinut medaliile de bronz.
România şi-a asigurat şi a treia medalie la Europenele de la Cluj, la simplu feminin, probă în care Elena Zaharia o va înfrunta, duminică, în semifinale, pe Zdena Blaskova (Cehia). Zaharia a întrecut-o în optimi pe italianca Gaia Monfardini cu 4-1 (6-11, 11-5, 11-5, 11-6, 11-2), iar în sferturi a trecut de poloneza Katarzyna Wegrzyn cu 4-3 (9-11, 11-5, 7-11, 14-12, 11-7, 7-11, 11-8).
La simplu masculin, Iulian Chiriţă a cedat în sferturi în faţa polonezului Samuel Kulczycki, cu 3-4 (8-11, 10-12, 13-11, 13-11, 11-9, 6-11, 4-11), după ce îl învinsese în optimi pe elveţianul Elias Hardmeier cu 4-0 (11-5, 11-1, 11-7, 11-7). Eduard Ionescu a pierdut şi el în sferturi, în faţa lui Vladislav Ursu (Republica Moldova), cu 0-4 (9-11, 10-12, 5-11, 6-11), după victoria cu 4-0 (11-9, 11-4, 11-8, 11-8) în sfertul cu germanul Kay Stumper. În alt meci din optimi, Darius Movileanu s-a înclinat în faţa norvegianului Borgar Haug cu 2-4 (11-9, 4-11, 6-11, 11-9, 10-12, 7-11).
CITEȘTE ȘI: