Sport

Eugen Neagoe, înaintea meciului cu Farul Constanța: „Toți jucătorii de la Farul sunt valoroși”

„U” Cluj se deplasează pe terenul celor de la Farul Constanța pentru un meci din cadrul etapei a 14-a a Superligii. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00.

„U” Cluj se deplasează pe terenul celor de la Farul Constanța pentru un meci din cadrul etapei a 14-a a Superligii/ Foto: FC Universitatea Cluj/Facebook „U” Cluj se deplasează pe terenul celor de la Farul Constanța pentru un meci din cadrul etapei a 14-a a Superligii/ Foto: FC Universitatea Cluj/Facebook

 

 


„U” se deplasează pe terenul celor de la Farul Constanța pentru un meci din cadrul etapei a 14-a a Superligii. Duelul de sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 18:00 o să fie primul dintr-o serie de meciuri foarte puternice pentru echipa noastră în a doua parte a lunii.

 


Între „studenți” și „marinari” au existat până în prezent 64 de dueluri în toate competițiile, indiferent că adversara noastră s-a numit Locomotiva, FC, Farul sau Viitorul Constanța. Bilanțul este de 29 de victorii pentru dobrogeni, 26 pentru noi și în 9 scorul a fost egal. Cel puțin un meci din istorie s-a terminat cu 4-0 pentru una dintre echipe, aceasta fiind și diferența maximă înregistrată.

Primul duel datează din sezonul 1955, iar ultima dată ne-am „U” s-a întâlnit cu Farul Constanța întâlnit în 2020/2021, când erau în Liga 2. Atunci, SSC Farul, care apoi s-a unit cu Viitorul Constanța a câștigat la „masa verde” în sezonul regular, iar în play-out clujenii s-au revanșat și s-am impus cu 3-1.


În acest sezon Farul conduce clasamentul după 13 runde, având 9 victorii, 3 remize și un eșec pentru un total de 30 de puncte, cu golaveraj 25-10. Pe teren propriu fariștii n-au pierdut din 25 aprilie 2022 încoace, de la un 0-4 cu FCSB.

Denis Alibec este principalul marcator al Farului cu 5 reușite, alți 11 jucători reușind să marcheze pentru trupa lui Gică Hagi. În lotul dobrogenilor este și Vlad Morar, cel care și-a făcut junioratul la „U” și a evoluat timp de câteva sezoane la echipa mare.


„Întâlnim liderul și sigur că este foarte important pentru noi”

Eugen Neagoe a participat la conferința de presă premergătoare jocului cu liderul Superligii, spunând pentru început următoarele:

„Întâlnim liderul și sigur că este foarte important pentru noi acest joc, cum este și pentru Farul. Gică Hagi își dorește să câștige toate jocurile, fie că e acasă sau în deplasare, iar același lucru ni-l dorim și noi. Ne dorim să arătăm bine și să ne întoarcem cu cele trei puncte. Rămâne de văzut dacă o să și reușim. În 2022 e foarte greu să fugi de presă, există atâtea site-uri unde poți să vezi ce fac adversarii. Noi știm totul despre ei așa cum și ei cunosc totul despre noi, inclusiv ce am lucrat zilele trecute la antrenament dar asta are mai puțină importanță. Știți și voi că din Cluj este Zoli Iasko, deci are atâtea cunoștințe aici și cu siguranță poate să afle ușor tot ce am lucrat, dar același lucru îl pot spune și eu. Știu ce au lucrat, cu cine vor juca, dar astea fac parte din meseria noastră”


Antrenorul a vorbit și despre Alibec, principalul marcator al adversarilor:

„Eram foarte îngrijorat dacă juca Gică Hagi, dar nu o face, acum stă pe bancă. L-am întâlnit ca adversar, știu foarte bine ce putea să facă cu mingea. Acum nu sunt îngrijorat, chiar dacă au în componență jucători foarte valoroși. Unul dintre ei, pe care îl consider printre cei mai talentați atacanți pe care i-a avut în ultimii ani România, este Denis Alibec și va intra la partida de sâmbătă contra noastră. El a fost suspendat etapa trecută, de asta n-a jucat. Alibec este un jucător foarte valoros din punctul meu de vedere, dar mă bucur că nu este Gică Hagi în teren ci doar pe margine.

Se simte bine la Constanța, este acasă, a lucrat foarte mult timp cu Hagi și îl știe foarte bine. Îi convine mediul de acolo și s-a obișnuit, de asta are evoluții bune. Totdeauna Alibec a fost un jucător valoros, indiferent la echipa la care a evoluat. Cred că putea să ajungă și mai departe, la echipe și mai valoroase, dar asta este situația. Trebuie să avem atenția sporită în duelurile cu el, cum defapt toți jucătorii de la Farul sunt valoroși.”

 

CITEȘTE ȘI:

U Cluj a câștigat meciul cu Chindia Târgovişte. Scor 1-0

Boc, avertizări pentru galeriile CFR și „U”: „Am primit semnale că nu s-ar vrea un meci liniștit. Să nu se joace cu orașul!”

Patru meciuri fără eșec pentru Universitatea Cluj. Eugen Neagoe: „Nu sunt mulțumit"

Ultimele Stiri
abonare newsletter