Sport

CFR Cluj, victorie împotriva FC Voluntari. Elevii lui Dan Petrescu se mențin în fruntea clasamentului

CFR Cluj a învins formația FC Voluntari în a doua etapă de la reluarea Superligii.

Jucătorii CFR Cluj sărbătoresc golul victoriei /FOTO: CFR Cluj - Facebook Jucătorii CFR Cluj sărbătoresc golul victoriei /FOTO: CFR Cluj - Facebook

 

 


CFR Cluj a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 1-0, luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 23-a a Superligii. Astfel, formația din Gruia a revenit pe primul loc în Liga 1, la 24 de ore după ce Farul urcase pe primul loc al campionatului.

 


Meciul a început cu ambele echipe foarte precaute, iar CFR a avut prima mare ocazie a meciului în minutul 20, când Krasniqi nu a reușit să înscrie din poziție singur cu portarul. Diferenţa a fost făcută de autogolul fundaşului argentinian Cristian Paz (70), la meciul său de debut pentru ilfoveni, după o ieşire greşită a portarului Mihai Popa.

În tur, CFR s-a impus cu 4-0. FC Voluntari a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie, două egaluri şi două eşecuri.


CFR Cluj pastrează astfel distanța de două puncte de Farul Constanța, în timp ce FC Voluntari se află pe locul 9 cu 26 de puncte

CITEȘTE ȘI:

CFR Cluj s-a despărţit de danezul Vito Hammershoey-Mistrati

Vești proaste pentru Lazio! Încă un jucător s-a accidentat înaintea partidei cu CFR Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter