Sport
Partidă „de foc” între CFR Cluj și Petrolul Ploiești. Petrescu: „ Obiectivul e să câștigam campionatul”
CFR Cluj întâlnește, luni, 27 februarie, echipa Petrolul Ploiești într-un derby cu numărul 27 din SuperLigă.
Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj/ FOTO: Captură ecran CFR Cluj TV
CFR Cluj întâlnește luni seara de la ora 20:00 echipa Petrolul Ploiești.
Clujenii vin după egalul făcut cu Lazio, 0-0, care i-a eliminat din Conference League, în timp ce ploieștenii au pierdut runda trecută, 0-2, cu Farul Constanța, dar păstrează șanse matematice la locul 6, care ar aduce calificarea în play-off.
În tur, trupa din Gruia s-a impus greu, 1-0, după o reușită semnată de Cristi Manea în prelungirile partidei.
Petrescu: „Obiectivul e să câștigam campionatul”
La conferința de presă de dinaintea meciului cu Petrolul, Dan Petrescu a vorbit despre play-off și despre lupta la titlu. Antrenorul CFR-ului a spus că știe care vor fi primele 6 clasate la finalul sezonului regulat și crede că actuala stagiune va fi una extrem de grea, ca pe vremea în care acesta o pregătea pe Unirea Urziceni.
„Obiectivul e să câștigam campionatul, ca în fiecare an. Sigur nu mai suntem în poziția din anii trecuți. Cred că vor fi 5 echipe care se vor bate la titlu, nu știu dacă Sepsi mai are forța să o facă. Noi vrem să câștigăm campionatul.
Degeaba terminăm pe primul loc sezonul regulat. Nu contează, vrem să câștigam la final, eu nu fac calcule din astea. Echipele sunt clare, nu cred că se mai poate întâmpla altceva. Doar dacă se rejoacă meciul cu U Craiova 1948.
Dacă nu, nu văd cum Sepsi ar putea să rateze play-off-ul. Numai la Urziceni a fost așa greu, atunci s-au bătut 11 echipe la titlu, la un moment dat au ajuns 7, iar pe final au fost doar 3. Cu play-off, e prima dată când 5 echipe se bat la titlu. E bine pentru fotbalul românesc”, a declarat Dan Petrescu în cadrul conferinței.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: