Sport

„U” Olimpia Cluj, înfrângere surprinzătoare în campionatul de fotbal feminin

Campioana României, „U” Olimpia Cluj a suferit o înfrângere surprinzătoare în campionatul de fotbal feminin împotriva FC Carmen București.

„U” Olimpia Cluj a pierdut surprinzător /FOTO:  U Olimpia Cluj - Facebook „U” Olimpia Cluj a pierdut surprinzător /FOTO: U Olimpia Cluj - Facebook

 

 


FC Carmen București a obținut un rezultat surprinzător în campionatul de fotbal feminin, învingând multipla campioană „U” Olimpia Cluj cu scorul de 3-1.

 


Meciul a avut loc duminică, în cadrul etapei a treia din play-off-ul primei ligi de fotbal feminin a României, pe Iclod Arena. Giorgiana Vasile a deschis scorul pentru Carmen București în minutul 2, iar Claudia Chiper a adăugat un al doilea gol în minutul 55. Adina Borodi a marcat unicul gol al campioanei U Cluj în minutul 22, însă Maria Cristea a închis tabela cu golul ei din minutul 85, ducând echipa din Capitală spre o victorie surprinzătoare.

„Victorie incredibilă la Iclod! Joc stelar pentru fetele noastre, ce surclasează campioana României la toate punctele de vedere și obține o victorie fantastică!


Învingem Universitatea Cluj cu scorul de 3-1, devenind prima înfrângere a sezonului pentru acestea, pe teren, grație golurilor înscrise de Giorgiana Vasile, Claudia Chiper și Maria Cristea!

În rest, cuvintele sunt de prisos! Vă mulțumim, fetelor! Vă mulțumim, dragi suporteri!”, se arată pe pagina de Facebook a echipei FC Carmen București.


„Revenită la Cluj – locul în care a crescut și s-a dezvoltat atât ca om, cât și ca jucătoare de fotbal, Raluca Sârghe-Simeș și-a condus fetele de la Carmen București spre victorie. Acestea au reușit să o învingă pe multipla campioană a României, Universitatea Cluj, impunându-se cu scorul de 1-3. Deși la pauză scorul era egal, formația din sudul țării a surprins cu încă două goluri marcate spectaculos în repriza secundă, obținând o victorie care aprinde lupta pentru titlul de campioană a României!”, a notat și site-ul Federației Române de Fotbal.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc speră ca „U” Cluj să își continue forma bună: „Meciul cu Farul rămâne de referință”

U-BT, victorie clară împotriva baschetbaliștilor de la Dinamo

Ultimele Stiri
abonare newsletter