Sport
Mihai Bordeianu a fost scos din lotul CFR Cluj din cauză că și-a cerut restanțele salariale
Mihai Bordeianu a fost scos din lot pentru că și-a cerut restanțele salariale.
Mihai Bordeianu în cadrul unei conferințe de presă /FOTO: captură ecran CFR Cluj - Facebook
La CFR Cluj a avut loc o situație scandalosă la finalul play-off-ului, când un jucător de top al campioanei României a fost scos din echipă de către oficiali după ce și-a cerut banii. Conform GSP, mijlocașul central Mihai Bordeianu, în vârstă de 31 de ani, a fost trecut pe linie moartă de către oficialii clubului după ce a notificat-o pentru restanțe salariale.
Bordeianu, care a câștigat 5 titluri cu echipa din Gruia și a fost om de bază în sezoanele precedente din Superliga, a început titular sezonul, dar pe parcursul acestuia a prins din ce în ce mai rar lotul. Situația a culminat în finalul anului 2022, când jucătorul a câștigat procesul de la Comisia de Disciplină pentru restanțele salariale.
În ciuda faptului că Bordeianu s-a antrenat normal alături de colegi și nu a avut probleme medicale, oficialii clubului au decis să îl scoată din echipă, iar mijlocașul central a prins cu greu lotul în meciurile următoare. De la partida cu Universitatea Craiova din 11 septembrie 2022, jucătorul a mai fost folosit doar în trei meciuri, totalizând 141 de minute jucate. Bordeianu nu a fost în lot la 8 meciuri și a fost rezervă nefolosită în alte 14 meciuri.
Oficialii din Superliga obișnuiesc să pedepsească jucătorii atunci când apelează la comisii pentru a-și face dreptate, iar cazul lui Bordeianu nu este o excepție.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: