Sport
Eugen Neagoe, înainte de meciul contra CFR Cluj: „Nu ştiu şi nu mă interesează dacă este ultima şansă să câştige titlul”
Eugen Neagoe a precizat că nu este interesat de faptul că adversara de duminică, CFR Cluj, ar putea ieşi din cărţi în privinţa câştigării campionatului în cazul în care Universitatea Craiova va învinge
Dan Petrescu și Eugen Neagoe/ Foto: Paul Gheorgheci/monitorulcj.ro
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu îşi doreşte ca formaţia sa să arbitreze lupta pentru câştigarea titlului de campioană, ţelul său fiind acela de a câştiga toate cele patru partide care au mai rămas de jucat.
Tehnicianul a precizat că nu este interesat nici de faptul că adversara de duminică, CFR Cluj, ar putea ieşi din cărţi în privinţa câştigării campionatului în cazul în care Universitatea Craiova va învinge.
„Nu reuşim să câştigăm campionatul în acest an, aşa cum ne-am fi dorit toţi, dar sigur o victorie la Cluj ar însemna foarte mult pentru noi toţi, inclusiv pentru suporterii noştri. Ne dorim să ajungem în cupele europene, am mai spus asta. Mi-am dorit să ne batem la campionat şi sincer meritam asta. Eu nu vreau să arbitrăm absolut nimic. Noi jucăm doar pentru noi, nu vrem să facem jocurile cuiva.
Noi ne dorim să câştigăm toate cele patru jocuri care au mai rămas acum. Rămâne de văzut şi dacă vom reuşi. Toate echipele din play-off sunt valoroase, nu mai e ca anii trecuţi, când erau diferenţe între primele trei sau patru şi următoarele. De asta sunt şi rezultatele surprinzătoare. Nu este nicio echipă neînvinsă, toate au şi câştigat până acum, este foarte echilibrat, se poate întâmpla orice. Sigur, echipa de pe primul loc are prima şansă, acum Farul e primul loc, are prima şansă, să vedem ce se va întâmpla în acest weekend. Nu ştiu şi nu mă interesează dacă este ultima şansă a celor de la CFR Cluj să câştige titlul. Mă interesează să demonstrăm că suntem o echipă valoroasă şi vom face tot ce depinde de noi să-i vedem pe suporteri fericiţi”, a declarat Neagoe.
„CFR este o echipă puternică”
Chiar dacă a fost învinsă în ultimele două partide, CFR Cluj rămâne o echipă valoroasă, consideră Neagoe.
„Nu trec printr-un moment foarte bun, dar în continuare CFR este o echipă puternică, cu jucători valoroşi, un antrenor foarte bun. Ştim cu toţii acest lucru. Noi suntem obligaţi să ne scuturăm, să ridicăm capul foarte rapid să nu mai fim supăraţi. Ăsta este fotbalul, uneori este nedrept. Să domini FCSB de asemenea manieră şi să pierzi, nu este uşor de digerat, dar trebuie să ne ridicăm foarte rapid şi mâine să plecăm la luptă. Pentru că partida va fi una destul de aprigă. CFR e o echipă cu jucători puternici şi de multe ori joacă la limita regulamentului. Sper că jucătorii noştri să fie la acelaşi nivel cu cei de la CFR, fotbal ştim, am dovedit o de multe ori”, a afirmat Neagoe.
Tehnicianul a precizat că şi-ar dori să nu mai apară greşeli de arbitraj ca în partida pierdută etapa trecută cu FCSB, când Andrea Compagno ar fi trebuit eliminat: „Nu aş vrea să mai apară greşeli de arbitraj în timpul jocului, nici împotriva noastră, nici în favoarea noastră. În meciul cu FCSB, Compagno trebuia eliminat şi aveam 60 de minute în superioritate numerică. Balanţa se poate înclina în momentele cheie. Dacă se impunea să ia cartonaş jucătorul respectiv, trebuia să ia cartonaş. Îmi doresc să avem un arbitraj foarte bun duminică seara, să discutăm doar despre fotbal”.
Andrei Ivan şi Elvir Koljic rămân în continuare jucătorii care execută loviturile de la 11 metri la Universitatea Craiova, chiar dacă fotbalistul român a ratat un penalty în partida cu FCSB.
„Ivan şi Koljic sunt cei care execută penalty-urile, vom lua hotărârea înaintea jocului. A ratat el Roberto Baggio, care era un jucător uriaş, au ratat jucători uriaşi, imenşi. Sigur, dezamăgirea este mare, dar, gata, trebuie să uităm. Caracterele puternice se văd în momentele acestea”, a mai spus antrenorul Universităţii.
CITEȘTE ȘI:
Cristi Balaj, nervos pe analiza făcută de președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor: „Rușinos! E sfidare sau incompetență”
Vești bune pentru CFR Cluj! Claudiu Petrila a fost inclus în topul celor mai buni tineri dribleri din lume
În ceea ce priveşte rezilierea contractului lui Rivaldinho, Neagoe a spus că jucătorul brazilian a fost cel care şi-a dorit să plece.
„Nu am avut nicio discuţie cu Rivaldinho, el este un jucător bun şi un caracter formidabil. Am discutat cu el şi-a luat la revedere de la noi, i-am urat mult succes, i-am spus că dacă îl pot ajuta cu vreo recomandare, cu cea mai mare plăcere. A fost dorinţa lui, a discutat cu patronul clubului despre această plecare. Este păcat, dar până la urmă acesta este ciclul unei echipe. Până acum nu am discutat despre vreo listă, nu e vorba de aşa ceva. În cazul lui Rivaldinho nu noi am decis să reziliem contractul”, a spus Eugen Neagoe.
Universitatea Craiova întâlneşte echipa CFR Cluj, duminică, de la ora 21:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, într-o partidă din cadrul etapei a 7-a a play-off-ului Superligii.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: