Sport
„U” Cluj, meci important împotriva Chindiei Târgoviște. „Șepcile roșii” pot scăpa definitiv de retrogradare
Universitatea Cluj poate scăpa definitiv de retrogradare dacă obține un punct în meciul cu Chindia Târgoviște.
Jucătorii Universității Cluj /FOTO: FC Universitatea Cluj - Facebook
Sezonul fotbalistic în România se apropie de final, iar Universitatea Cluj, echipa nou-promovată, va găzdui un meci deosebit de important pentru menținerea sa pe prima scenă a fotbalului românesc. Partida dintre Universitatea Cluj și Chindia, care va avea loc pe Cluj Arena, sâmbătă, pe 13 mai, cu începere de la ora 19:00, pot scuti definitiv „studenții” de emoțiile barajului și implicit a retrogradării.
Miza acestui meci este enormă, în special în contextul play-out-ului, cu doar două etape rămase până la finalul sezonului. CS Mioveni a retrogradat deja în Liga a II-a. iar una dintre echipele FC Argeș, Chindia și UTA o va insoți direct în liga secundă. Argeșenii par să aibă cele mai mari șanse de a retrograda direct, mai ales că au un program extrem de dificil, urmând să joace împotriva echipei FC U Craiova în deplasare și contra Petrolulului acasă.
În etapa din acest weekend, un meci deosebit de important va fi cel dintre Universitatea Cluj și Chindia, programat pe 13 mai, cu începere de la ora 19:00. Deoarece un punct obținut în acest meci ar putea scuti echipa gazdă de emoțiile barajului pentru salvarea de la retrogradare.
Emil Boc: „Cel mai important meci e cel care urmează, e critic”
Primarul municipiului Cluj- Napoca Emil Boc spune că meciul de sâmbătă va fi critic pentru Universitatea Cluj.
„Întotdeauna cel mai greu meci e cel care urmează. Avem nevoie de un punct din două meciuri. Sper ca sâmbătă să avem trei puncte în tolbă și să închidem discuția despre campionat și să ne ducem relaxați la Sibiu de două ori.
Faptul că am ajuns în finala Cupei e o reușită extraordinară. Dar le-am spus băieților că cel mai important meci e cel care urmează, e critic. Trebuie să fim, cu mic cu mare, pe stadion să le dăm energie băieților. Sunt convins că vor mânca iarba.
Meciul de sâmbătă e critic pentru toți din club, de la Neluțu Sabău și Radu Constantea până la acești minunați jucători, care ne-au adus bucuria de a vedea Clujul pe prima scenă fotbalistică a țării", a transmis Emil Boc pentru un post de radio local.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: