Sport
Olimpia Cluj a pierdut finala Cupei României la fotbal feminin. Trofeul merge la București
Carmen București a câștigat finala Cupei României la fotbal feminin, 2-1 cu Universitatea Olimpia Cluj.
În sezonul precedent, Universitatea Cluj a fost campioana României la fotbal feminin. Foto frf.ro
Singura fază notabilă a fost în minutul 39, atunci când Borțan de la „U” Cluj a trimis mingea în poartă dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, dar reușita i-a fost anulată de arbitra Szabo Krisztina, deoarece aceasta a considerat că Mihaela Ciolacu, colega ei, aflată în dreptul zidului, le-ar fi jenat pe adversare.
Pe reluări nu se vede însă nicio infracțiune făcută de jucătoarea ardeleancă. Partida a curs în același ritm și după pauză, iar scorul a rămas 0-0, finala mergând în prelungiri, unde aveau să vină și golurile, scrie gsp.ro.
Carmen a reușit să spargă prima gheața acestei finale și să marcheze în minutul 98 prin vârful Kara Jouli. Aceasta a reluat cu capul o centrare din flancul drept, mingea i-a venit în șold portăriței de la U, apoi a ricoșat în poartă. Nu s-au bucurat mult fetele de Carmen, pentru că U Cluj a egalat imediat.
Țabur a profitat de o respingere în față a lui Ganea, a driblat-o pe portărița adversă și a înscris cu stângul pentru 1-1. Carmen a trecut din nou în avantaj în minutul 112.
Daniela Preda a preluat pe piept o centrare în careu și a trimis cu stângul din voleu în plasa laterală. Victorie pentru Carmen, care câștigă prima Cupă a României din istorie în prima finală pe care o dispută.
În drumul său către marea finală, Carmen București a trecut de AFC Chindia Târgovişte (8-1), CSM Alexandria (3-0), Politehnica Timișoara (1-0) și Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (5-0).
Multipla campioană a României, Universitatea Cluj, a învins în fazele anterioare, fără să primească gol, ACS Atletic Olimpia Gherla (9-0), FC CFR 1907 Cluj SA (17-0)ACS Banat Girls (7-0) și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (3-0).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: