Sport
Campionatul European Under-21 la Cluj-Napoca. Franța și Elveția au făcut spectacol pe stadioanele din oraș
Cluj Arena și stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia au început în forță prima zi a Campionatului European Under-21.
Kastriot Imeri își sărbătorește golul dat pentru Elveția, 22 iunie, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia/ Foto: uefa.com
Campionatul European U21 a debutat joi seară, 22 iunie, și pe Cluj Arena și stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
Prima partidă a serii a fost de la ora 19:00 când pe stadionul din Gruia au jucat selecționata Norvegiei cu echipa Elveției.
Elveția a învins reprezentativa Norvegiei cu 2-1. Norvegienii au deschis scorul prin Konradsen în minutul 19, dar Ndoye a restabilit egalitatea în minutul 36. Elvețienii au trecut în avantaj în repriza secundă, după golul lui Imeri din minutul 56.
Final incendiar pe Cluj Arena la meciul Franța-Italia
Meciul dintre Franța și Italia, capul de afiș al serii, a început la ora 21:45 pe Cluj Arena.
Partida s-a încheiat cu victoria francezilor, după un final incendiar, în care italienii au avut o șansă imensă de a restabili egalitatea.
Kalimuendo a deschis scorul în minutul 23, însă Italia a egalat în minutul 36 prin Pellegri. Barcola a marcat golul victoriei în repriza secundă.
Programul următoarelor meciuri din Cluj-Napoca
25 iunie:
- Elveția-Italia, ora 19:00 (Cluj Arena)
- Norvegia-Franța, ora 21:45 (stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”)
28 iunie:
- Elveția-Franța, ora 21:45 (stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”)
- Norvegia-Italia, ora 21:45 (Cluj Arena)
2 iulie:
- Sfert de finală, ora 22:00 (Cluj Arena)
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: