Sport
Oficial. David Popovici rămâne să studieze în România. „Simt că am o înclinație spre acest domeniu”. Ce facultate va urma?
Campionul mondial David Popovici a confirmat, oficial, că a devenit student al unei universități românești.
Oficial. David Popovici, student al unei universități din România/Foto: David Popovici Facebook.com
La finalul lunii Mai, campionul mondial la natație, David Popovici, a luat „examenul maturității” cu un rezultat bun (media 8,65). Popovici a susţinut Bacalaureatul pentru sportivii olimpici, la Vălenii de Munte.
Tot atunci, sportivul român a recunoscut că are o deschidere spre Psihologie, drept urmare ar putea urma cursurile acestei facultăți.
Recent, înotătorul a anunțat că din toamnă va fi student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București și precizează că simte că are o înclinație spre acest domeniu.
„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din București. Am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din București pentru că simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape.
Ne vedem, din toamnă, în campusul Universității din București din Panduri”, a scris Popovici, pe pagina sa de Facebook.
Sportivul spune că este sigur că a făcut alegerea potrivită și este bucuros că, în paralel cu activitatea academică, va beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care i-a adus cele mai frumoase realizări, înotul.
„Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat și, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate”, adaugă Popovici.
În primăvara acestui an, înotătorul român David Popovici şi-a donat medalia de aur câştigată în proba de 200 m liber la Campionatele Mondiale pentru copiii bolnavi de cancer.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: