Sport
Victorie pentru CFR Cluj în al doilea meci din SuperLigă. Stadionul celor de la UTA Arad, inundat în timpul meciului
CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 3-1 (2-1), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Superligii de fotbal.
Meciul dintre CFR Cluj și UTA Arad/ Foto: UTA Arad - Facebook
CFR este lider provizoriu după acest succes.
Gazdele au deschis scorul prin Godberg Barry Cooper (27), cu un şut în vinclu din marginea careului, dar clujenii au egalat imediat, prin Daniel Bîrligea (29), cu un şut din careu, la pasa lui Jefte Betancor.
CFR a beneficiat de un penalty în min. 39, după un fault comis de Cătălin Carp asupra lui Bîrligea, dar Jefte Betancor a ratat, şutul său fiind apărat de portarul Florin Iacob. Iacob a apărat un penalty şi în prima etapă, în deplasare, cu Oţelul Galaţi (1-1).
Din cornerul rezultat la Arad, Cătălin Carp a marcat un autogol (40). Emmanuel Yeboah (85) a închis tabela cu o lovitură de cap, după o fază la care o contribuţie majoră a avut nigerianul Philip Otele, fost la UTA.
Oaspeţii au avut şansa de a mai înscrie o dată (90+8), dar Cristian Manea a reluat din alunecare în transversală.
Inundații la meciul CFR Cluj-UTA Arad
Meciul s-a desfăşurat pe o ploaie torenţială în prima repriză, după pauză a continuat să plouă, cu intensitate mai redusă, dar pe teren au apărut bălţi pe alocuri.
În primul act al meciului, jucătorii celor două formații au fost nevoiți să facă față vremii capricioase. La pauză, zona băncilor de rezerve a fost inundată din cauza ploii torențiale, iar jucătorii au fost nevoiți să se descurce cum au putut pentru a lua loc pe bancă înainte de reluarea partidei, scrie digisport.ro
AFC UTA Arad - FC CFR 1907 Cluj 1-3 (1-2), Arena Francisc Neuman - Arad
Au marcat: Godberg Barry Cooper (27), respectiv Daniel Bîrligea (29), Cătălin Carp (40, autogol), Emmanuel Yeboah (85).
Jefte Betancor (CFR) a ratat un penalty în min. 39 (a apărat Florin Iacob).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare)
Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Stelian Slabu (Braşov)
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: