Sport
CFR Cluj – Petrolul. Duel tare în Liga 1 luni seara
Duelul dintre CFR și Petrolul va avea loc în această seară, de la ora 21:30, în ultimul duel programat în etapa a 9-a din Liga I.
Jucătorii CFR Cluj la antrenament. Foto: Facebook Fotbal Club CFR 1907 Cluj
Ambele echipe traversează un moment bun, astfel că partida din Gruia se anunță una foarte disputată. Înaintea acestui joc, CFR ocupă locul 3 în România, în timp ce Petrolul este pe 5.
CFR Cluj are 3 victorii la rând, iar Petrolul a pierdut un singur meci în actualul sezon. În sezonul precedent, cele două formații s-au întâlnit de două ori, iar ardelenii au câștigat de fiecare dată, prima dată cu 1-0, apoi cu 5-2.
Andrea Mandorlini a prefațat duelul cu Petrolul
„Au fost două săptămâni în care ne-am pregătit intens, deși nu am avut la dispoziție jucătorii care au jucat pentru echipele naționale. Am fost împreună cu toții abia de miercuri, dar sunt mulțumit. Am lucrat bine în această perioadă pentru partida dificilă cu Petrolul, o echipă bună, periculoasă. Tocmai de aceea, trebuie să fim foarte atenți, concentrați. Jucăm pe teren propriu și vrem să câștigăm, desigur.
Avem această accidentare a lui Manea, nu știm încă cât de gravă este, nu știm încă exact cât va lipsi de pe teren, undeva între trei și patru săptămâni, vestea bună este că nu va fi nevoie de operație și a început deja recuperarea. Avem jucători care nu au jucat la naționale, Camora, Krasniqi, Bîrligea, tinerii de la U20 și U21, suntem bine, atmosfera este una foarte bună ceea ce este un lucru extraordinar. Ne așteaptă o perioadă grea cu șase meciuri în doar trei săptămâni și trebuie să fim pregătiți cu toții pentru ce ne așteaptă.
Îmi pare rău pentru cei care n-au jucat la echipele naționale, dar eu sunt mulțumit că n-au făcut-o. Sună un pic egoist din partea mea, dar sunt antrenor și nu pot gândi altfel, la noi au jucat toate meciurile și dacă ar fi jucat aveau nevoie de o perioadă de refacere, cred că și-ar fi dorit să joace, dar…
Nu mă interesează ce fac celelalte echipe, deocamdată mă interesează doar echipa mea, și vă spun sincer acest lucru. Noi suntem în creștere, sunt foarte mulțumit de jucători, am avut antrenamente foarte bune, mă interesează să facem rezultate bune, și nu jocul rezultatelor celorlalte echipe” a spus Mandorlini, la conferința de presă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: