Sport

U-Banca Transilvania încheie neînvinsă prima fază a campionatului. Silvășan: „Nu trebuie să ne relaxăm”

U-Banca Transilvania a obținut 16 victorii din tot atâtea posibile în prima fază a campionatului și a terminat grupa pe primul loc.

Victorie pentru U-BT Cluj/ Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook Victorie pentru U-BT Cluj/ Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook

 

 


U-Banca Transilvania a obținut 16 victorii din tot atâtea posibile în prima fază a campionatului și a terminat grupa pe primul loc. Jucătorii clujeni i-au făcut un cadou lui Mihai Silvășan de ziua lui și au reușit să o învingă pe Corona Brașov cu scorul de 101-83. 

 


La fel ca în tur, startul jocului a fost unul echilibrat, brașovenii fiind hotărâți să facă o figură frumoasă la Cluj-Napoca. Printr-o combinație de efect între Karel Guzman și Emi Cățe, U-Banca Transilvania a mers la 15-7. Corona s-a apropiat însă până la finalul sfertului întâi. Apoi, Adam Mokoka s-a folosit perfect de tranziția ofensivă și a adăugat două coșuri la rând, 25-23. Repriza s-a încheiat cât de spectaculos posibil, printr-un buzzer-beater semnat Bryce Jones, 48-41. 

U-Banca Transilvania a dominat prin intensitate în partea a doua și a beneficiat de prestații la înălțime din partea lui Richard și Mokoka. Francezul i-a desprins la 69-57, apoi Patrick Richard a dus scorul la 77-61. În plus, Stipe și Richard au făcut spectacol, bosniacul oferind o pasă de senzație lui Pat, aflat liber în unghi 0. Evident, căpitanul echipei U-BT a marcat și a ridicat publicul în picioare, U-Banca Transilvania terminând în forță partida.


„A fost o primă fază a campionatului care a trecut cu bine atât din prisma victoriilor, întrucât nu cred că nu ne-a pus nimeni probleme. Nu am avut accidentări și sunt extrem de mulțumit. Nu trebuie să ne relaxăm, faza a doua va fi mai complicată. Tratăm fiecare meci serios și cu gândul la victorie. Am jucat cu o echipă bună, agresivă, care se luptă. Știam că nu va fi extrem de ușor să câștigăm. Îi felicit pe cei de la Brașov, arată bine în acest sezon, dar valoarea și-a spus cuvântul. Ei au avut un sezon foarte bun, apreciez felul cum joacă, în special defensiv”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul U-BT Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

U-BT Cluj-Napoca primește vizita echipei Corona Brașov. Silvășan: „Sunt o echipă periculoasă”

Revenire spectaculoasă pentru U-BT Cluj-Napoca în meciul cu ratiopharm Ulm. Silvășan: „A fost un meci pe care l-am câștigat cu sufletul”

Ultimele Stiri
abonare newsletter