Sport
Ana Bogdan, calificare dramatică în semifinalele turneului Transylvania Open
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, cap de serie numărul opt, s-a calificat în semifinalele turneului Transylvania Open.
Ana Bogdan s-a calificat în semifinalele Transylvania Open/Foto: Ana Bogdan Facebook.com
Ana Bogdan a învins-o dramatic pe olandeza Arantxa Rus, principala favorită, cu 2-6, 7-6 (8/6), 7/6 (7/5), vineri seara, în BT Arena din Cluj-Napoca.
Ana Bogdan (31 ani, 65 WTA) a câştigat un meci maraton, de trei ore şi jumătate şi două tiebreak-uri, iar victoria sa e sinonimă cu faptul că România va avea o reprezentantă în finală, pe ea sau pe Jaqueline Cristian.
Rus (33 ani, 45 WTA) a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3. Actul secund a fost mai echilibrat, dar în cele din urmă Ana Bogdan a reuşit să încline balanţa în tiebreak, cu 8-6. Rus a condus cea mai mare parte a setului decisiv, cu 2-0, 3-1, 4-2, dar românca a izbutit egalarea, 4-4, apoi a făcut break şi a servit pentru meci, însă s-a ajuns în tiebreak, unde s-a impus cu 7-5.
Ana Bogdan a încheiat cu 8 aşi, în timp ce Rus, care şi-a creat nu mai puţin de 18 şanse de break, a reuşit 4 aşi şi a comis 8 duble greşeli.
Românca a câştigat toate cele patru confruntări cu Rus (33 ani, 45 WTA), primele în 2017, în primul tur al calificărilor la Australian Open, cu 3-6, 6-1, 6-4, în 2019 în primul tur la Limoges, cu 7-5, 6-2, şi în 2022 în optimi la Gaiba (Italia), cu 6-3, 7-6 (7/5).
Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 11.610 dolari şi 98 de puncte WTA.
Ana Bogdan a învins-o pe Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA) în ambele confruntări de până acum, în 2012, în sferturile unui turneu futures la Istanbul, cu 6-1, 6-3, şi în 2023, în sferturi, la Parma, cu 4-6, 6-1, 7-6 (7/1).
La dublu, în semifinale, perechea română Jaqueline Cristian/Andreea Mitu a fost învinsă de cuplul american Caty McNally/Asia Muhammad, cu 6-3, 6-2.
Româncele s-au ales cu un cec de 4.140 de dolari şi 98 de puncte WTA la dublu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: