Sport

„U” Cluj luptă pentru play-off. Ovidiu Sabău: „Meciul cu Voluntari este un examen”.

„U” Cluj continuă lupta pentru play-off, iar clujenii vor întâlni în ultima etapă a sezonului regulat pe FC Voluntari.

„U” Cluj continuă lupta pentru calificarea în play-off. Sursă foto: Paul Gheorgheci/ Monitorulcj.ro „U” Cluj continuă lupta pentru calificarea în play-off. Sursă foto: Paul Gheorgheci/ Monitorulcj.ro

 

 


„U” Cluj continuă lupta pentru calificarea în play-off, iar meciul din deplasare, împotriva celor de la FC Voluntari, reprezintă un examen, a declarat Ovidiu Sabău, antrenorul „studenților”, într-o conferință de presă. 

 


Este un examen, un meci care ar fi cireașa de pe tort pentru tot ce am făcut într-un timp atât de scurt. Niște etape importante prin care am trecut. Ne-am maturizat cu toții. Avem jucători de play-off.  Suntem la un meci unde contează foarte mult experiența antrenorilor, maturitatea jucătorilor, cum duc la stresul și presiune. Cum vom gestiona abordarea jocului, să te adaptezi. Sunt bătăi de cap pe care antrenorul le are”, a declarat Ovidiu Sabău. 

De asemenea, antrenorul clujenilor a mai afirmat că este nevoie de multă voință pentru ca echipa sa să se mobilizeze și să scoată un rezultat bun în ultima etapă din sezonul regulat. 


Pentru noi (calificarea în play-off- n.red.) este ca și cum am câștiga un campionat și trebuie să înțelegem acest lucru. Pentru fiecare dintre noi este o mare realizare, trebuie multă voință. Când îți dorești cu adevărat ceva te autodepășești, atunci se vede puterea ta ca om. Vreau să fac apel la echilibru, nu disperare. Liniște, ceea ce ne punem de acord trebuie să facem să respectăm indiferent ce se întâmplă în timpul jocului. La schimbări să fiu atent, să greșesc cât mai puțin.

Ovidiu Sabău: „Vreau să fac apel la echilibru, nu disperare”

 


„Să venim cu o calificare. Ar fi extraordinar pentru viitorul acestui club, pentru imaginea lui, pentru acești oameni care ne-au susținut necondiționat. Pentru mine ar fi cea mai mare satisfacție să-i văd fericiți”, a mai spus Ovidiu Sabău. 

Întrebat dacă jucătorii s-au odihnit pentru meciul cu Voluntari, antrenorul „U” Cluj a spus că s-a văzut oboseala atât la nivel fizic, cât și mental, având în vedere miza acestui meci. 


„Nici ieri (6 martie n. red.) nu eram refăcuți. A fost o presiune în ultimele luni. Încet, încet am crescut ca joc, concentrare, ambiție. Au revenit iar jucătorii importanți la forma lor. Aici mă bazez pe experiența acumulată în astfel de momente și realizările lor. De acele momente de sclipire, de inspirație. Și pentru ei ar fi o încununare extraordinară”, a declarat antrenorul „studenților.”

Ovidiu Sabău a mai menționat faptul că ar fi un mare eșec, în cazul în care „U” Cluj nu se califică în play-off. De altfel, dacă „U” Cluj reușește să rămână în primele 6 echipe din Superliga, jucătorii ar primi un bonus din partea conducerii clubului. 

„În același timp, dacă nu ne-am califica ar fi un mare eșec pentru noi. Nu vorbesc de oamenii care vin și știu și ne vor aprecia. În viața unei echipe sunt astfel de momente. Pentru ei noi vrem să dăm totul la acest joc.S-a discutat mai demult despre bonus, nu acum. În urmă cu o lună de zile s-a vorbit și mi se pare corect cum a pus domnu președinte Radu Constantea problema și a înțeles momentul. Sper ca toată această încredere să fie răsplătită. Vor urma și alte investiții. Nu avem voie să facem analize, nu mă interesează ce fac alții. Vreau să câștigăm jocul și să nu ne reproșăm nimic. Cred că în urma noastră trebuie să rămână o impresie de voință și caracter”, a conchis Ovidiu Sabău. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Universitatea Cluj l-a achiziţionat pe portarul naţionalei Lituaniei, Edvinas Gertmonas

Ultimele Stiri
abonare newsletter