Sport
David Popovici a dominat probele sale preferate la Antwerp Diamond Speedo
Înotătorul român David Popovici, care se pregăteşte pentru JO 2024, s-a impus cu uşurinţă în probele sale preferate de 100 m şi 200 m liber, cu prilejul unui concurs internaţional disputat în weekend la Anvers.
Înotătorul român David Popovici/ Foto: David Popovici - Facebook
Înotătorul român David Popovici, care se pregăteşte pentru JO 2024, s-a impus cu uşurinţă în probele sale preferate de 100 m şi 200 m liber, cu prilejul unui concurs internaţional disputat în weekend la Anvers, Antwerp Diamond Speedo, la care au participat cu excepţia lui doar sportivi din Belgia şi Olanda.
La 100 m liber, David Popovici a obţinut cel mai bun timp în serii (48sec57/100), iar în finală s-a impus cu 48sec34/100, înaintea olandezilor Sean Niewold (48sec89/100) şi Stan Pijnenburg (49sec97/100)
În serii la 200 m liber, Popovici a fost cel mai rapid cu timpul de 1min51sec13/100, iar apoi a câştigat detaşat finala cu 1min46sec51/100, devansându-i pe olandezii Koen Marsman (1min51sec13/100) şi Efe Ongoren (1min51sec44/100)
Popovici, fost campion european la 100 şi 200 m liber, va concura luna viitoare la Campionatele Naţionale de înot de seniori, tineret şi juniori în bazin olimpic de la Otopeni (17-21 aprilie).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: