Sport

Gimnasta Annaliese Drăgan, calificată la Jocurile Olimpice, ocupă locul 19 la Cupa Mondială Challenge de la Cluj-Napoca

Sportiva Annaliese Drăgan, care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris, ocupă locul 19 în clasamentul la individual compus după calificările de la cerc şi minge, la Cupa Mondială Challenge la gimnastică ritmică.

| Foto: Federatia Romana de Gimnastica Ritmica - Facebook | Foto: Federatia Romana de Gimnastica Ritmica - Facebook

 

 


Sportiva Annaliese Drăgan, care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris, ocupă locul 19 în clasamentul la individual compus după calificările de la cerc şi minge, la Cupa Mondială Challenge la gimnastică ritmică, întrecere care are loc în BTarena din Cluj-Napoca.

 


Annaliese Drăgan totalizează 62,500 puncte, după ce a fost a 18-a la cerc (31,700 puncte) şi a 17-a la minge (30,800).

Sabina Enache este a 24-a, cu 58,350 puncte, după ce a fost notată cu 30,550 puncte la cerc (a 22-a) şi cu 27,800 puncte la minge (a 26-a).


Bulgăroaica Stiliana Nikolova conduce în clasamentul provizoriu la individual compus, cu 73,150 puncte.

În concursul de la ansamblu, România (Andra Crainic, Carina Crainic, Anisia Drăgan, Dalia Marin, Claudia Mitan, Eva Vencu) ocupă ultimul loc (11), cu 27,350 puncte, după evoluţia de la cinci cercuri. Sâmbătă vor avea loc calificările la măciuci şi panglică, la individual, respectiv la 3 panglici şi 2 mingi, la ansamblu.


La întreceri participă sportive din 25 de ţări.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Micii dansatori ai Clujului, rezultate remarcabile la nivel internațional. Campioni în cadrul Campionatului Mondial și al celui European de Dans - FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter