Sport

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, calificată în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Cleveland

Ana Bogdan s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Cleveland (Ohio), dotat cu premii totale de 267.082 de dolari.

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan | Foto: Ana Bogdan - Facebook Jucătoarea de tenis Ana Bogdan | Foto: Ana Bogdan - Facebook

 

 


Jucătoarea de tenis Ana Bogdan s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Cleveland (Ohio), dotat cu premii totale de 267.082 de dolari, marţi, după ce a învins-o pe a doua favorită, canadianca Leylah Fernandez, cu 1-6, 7-6 (7/2), 6-2.

 


Ana Bogdan (31 ani, 103 WTA), venită din calificări, a obţinut victoria după două ore şi 32 de minute, în faţa unei adversare care a comis nu mai puţin de 11 duble greşeli.

Ana Bogdan a mai învins-o pe Fernandez (21 ani, 24 WTA) anul acesta, în primul tur la Roma, cu 6-4, 6-1. În optimile de finală, Ana Bogdan o va înfrunta pe belgianca Greet Minnen (27 ani, 75 WTA), pe care o învinsese în ultimul tur al calificărilor, cu 6-3, 6-3, duminică.


Românca are acum 3-0 în meciurile directe cu Minnen, pe care a mai învins-o în 2016 la Bath (Marea Britanie), cu 6-2, 6-4, în optimi, şi în 2019 în semifinale la Dubai (ITF), cu 4-6, 6-3, 6-2.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 4.350 de dolari şi 48 de puncte WTA. Minnen, intrată pe tabloul principal ca „lucky loser”, a reuşit să o învingă pe Jaqueline Cristian (26 ani, 68 WTA) cu 6-3, 7-6 (7/5). Românca a condus cu 4-2 în setul secund, iar în tiebreak a avut 3-0, însă a pierdut în cele din urmă. Jaqueline Cristian rămâne cu un cec de 3.020 de dolari şi un punct WTA.


CITEȘTE ȘI:
Noul clasament WTA. Ana Bogdan a coborât aproape 30 de locuri.

Jaqueline Cristian câştigase primele sale două confruntări cu Minnen, cu 7-5, 6-4 în primul tur la Australian Open în 2022 şi cu 6-4, 6-3 în sferturi la Rouen în 2023.

Rezultatele înregistrate marţi în primul tur:
Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.1) - Viktorija Golubic (Elveţia) 6-3, 7-5
Katerina Siniakova (Cehia/N.3) - Sayaka Ishii (Japonia) 6-7 (5/7), 6-3, 7-6 (7/5)
Jessica Bouzas Maneiro (Spania) - Varvara Gracheva (Franţa) 4-6, 6-3, 6-2
Sara Sorribes Tormo (Spania) - Yafan Wang (China) 6-4, 6-1
Peyton Stearns (SUA/N.6) - Moyuka Uchijima (Japonia) 6-0, 1-6, 6-1
Greet Minnen (Belgia) - Jaqueline Cristian (România) 6-3, 7-6 (7/5)
Ana Bogdan (România) - Leylah Fernandez (Canada/N.2) 1-6, 7-6 (7/2), 6-2


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan a fost votată câştigătoarea distincţiei Heart Award

Karolina Pliskova a câștigat turneul Transylvania Open, în urma finalei disputate cu Ana Bogdan

Ultimele Stiri
abonare newsletter