Sport
Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse revin la Cluj pentru Transylvania Open
Ana Bogdan, finalista ultimei ediții a Transylvania Open, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, trei dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis ale României, și-au confirmat prezența la Transylvania Open WTA 250.
Ana Bogdan, finalista ultimei ediții a Transylvania Open, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, trei dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis ale României, și-au confirmat prezența la Transylvania Open | Foto: TransylvaniaOpen - Facebook
Ana Bogdan, finalista ultimei ediții a Transylvania Open, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, trei dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis ale României, și-au confirmat prezența la Transylvania Open WTA 250, ediția 2025, care se va desfășura între 1 și 9 februarie la Cluj-Napoca.
Fanii români vor avea ocazia să le susțină din nou pe aceste sportive de top acasă, într-un turneu de talie internațională.
„Urmează o ediție aniversară TO 2025, specială pentru noi, a V-a ediție, si pentru asta vom avea o serie de surprize pregătite. Prima ar fi că anul acesta aducem și bilete Half-Day, pentru cei care nu pot fi prezenți toată ziua la turneu, dar care doresc să se bucure de meciurile din sesiunea de seară. Pe celelalte le veți descoperi treptat, pe măsură ce ne apropiem de turneu. Ne-am gândit la experiențe interesante pentru fanii tenisului, dar și pentru cei care testează pentru prima dată atmosfera unui turneu. Îi așteptăm pe toți, fani sau aproape fani, la BT Arena, să trăim împreună, din nou, magia tenisului, în inima Transilvaniei!”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250.
Turneul Transylvania Open WTA 250, devenit emblematic pentru tenisul din România, este organizat în baza unei licențe permanente achiziționate anul acesta de la Palermo Ladies Open, și continuă să promoveze România ca destinație a tenisului de nivel mondial. Deși este un turneu tânăr, acesta a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi, în 2022 și 2023, drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250!
Cea mai recentă ediție a Transylvania Open a avut loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, între 3-11 februarie 2024. Meciurile s-au jucat indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare au concurat la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 267.082 de dolari. Câștigătoarea marelui trofeu din acest an a fost Karolina Pliskova, fost lider mondial și cap de afiș al turneului din Cluj-Napoca. Ea a jucat finala cu Ana Bogdan, favorita numărul 8 a competiției.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: