Sport

U-BT Cluj, înfrângere în meciul cu JL Bourg. Mihai Silvășan: „Mergem mai departe și rămânem uniți”.

U-Banca Transilvania a pierdut în fața celor de la JL Bourg (73-84) în cel de-al doilea meci din BKT EuroCup.

U-BT Cluj, înfrângere în meciul cu JL Bourg. Mihai Silvășan: „Mergem mai departe și rămânem uniți”|Foto: -U-BT Cluj-Napoca-Facebook U-BT Cluj, înfrângere în meciul cu JL Bourg. Mihai Silvășan: „Mergem mai departe și rămânem uniți”|Foto: -U-BT Cluj-Napoca-Facebook

 

 


U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă miercuri seara, în cel de-al doilea meci din BKT EuroCup. Echipa noastră a pierdut în deplasare cu JL Bourg, scor 84-73.

CITEȘTE ȘI: 
U-BT Cluj caută prima victorie din EuroCup. Mihai Silvășan, antrenorul echipei: „Nu ne aflăm în cea mai bună perioadă”

Partida s-a dovedit dură, iar în condițiile în care echipa U-BT Cluj-Napoca nu este în formulă completă din cauza accidentărilor și a unui jucător lipsă, JL Bourg a intrat în avantaj la vestiare după încheierea primei reprize. 


U-BT a încercat să recupereze, însă mingile pierdute pe parcursul celor două reprize au creat un dezavantaj pentru clujeni, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul 84-73 în favoarea echipei adverse. 

„Din punctul nostru de vedere, este doar începutul sezonului. Am pierdut primele meciuri, dar trebuie să rămânem împreună, să fim uniți și să muncim pentru a fi mai buni. În ultimul sfert ne-au lipsit deciziile potrivite din punct de vedere ofensiv. În sfertul trei am pierdut mingi importante, ceea ce le-a dat încredere adversarilor. Acesta este baschetul, o echipă precum Bourg te pedepsește dacă greșești. Trebuie să mizăm pe lucrurile pe care le facem bine, cum ar fi anumite aspecte legate de apărare, precum și recuperările. Am câștigat clar lupta la recuperare, numai că din păcate nu am putut marca puncte. Mergem mai departe și rămânem uniți!”, a declarat antrenorul U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan. 


U-Banca Transilvania va reveni joi în țară, urmând ca vineri, 4 octombrie 2024, să joace împotriva celor de la CSO Voluntari.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Înfrângere pentru U-BT Cluj în amicalul cu Dinamo Sassari din cadrul Memorialului „Mirza Delibasic”. Mihai Silvășan: „Ne-am dorit să câștigăm, dar au fost prea multe greșeli”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter