Sport

Oficial. FIFA a anunțat gazdele pentru Cupa Mondială din 2030 și 2034.

Gazdele pentru următoarele două ediții din 2030 și 2034 ale FIFA World Cup au fost anunțate oficial.

Gazdele pentru edițiile din 2030 și 2034 ale FIFA World Cup au fost anunțate oficial.|Foto: FIFA - Facebook Gazdele pentru edițiile din 2030 și 2034 ale FIFA World Cup au fost anunțate oficial.|Foto: FIFA - Facebook

 

 


FIFA a anunţat, miercuri seara, gazdele pentru Cupa Mondială din 2030 şi 2034

Campionatele Mondiale din 2030 și 2034

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a anunţat miercuri seară oficial atribuirea organizării Cupei Mondiale din 2030 trio-ului Spania - Portugalia - Maroc, care au depus o candidatură comună, cu trei meciuri ce se vor disputa în America de Sud, în timp ce Arabia Saudită va găzdui CM din 2034,


CITEȘTE ȘI: 
România își va afla, în decembrie, adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Procedura tragerii la sorți.

„Maroc, Portugalia și Spania vor găzdui Cupa Mondială de Fotbal 2030, cu trei meciuri de celebrare centenară care se vor desfășura în Argentina, Paraguay și Uruguay. 

Patru ani mai târziu, în 2034, Arabia Saudită va găzdui pentru prima dată Cupa Mondială de Fotbal”, potrivit anunțului oficial al FIFA publicat pe pagina de Facebook. 


În 13 decembrie, România își află adversarii din preliminariile CM 2026

Joi, 13 decembrie, România își va afla adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026.

Evenimentul va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00.


54 de naționale se vor afla în urne la tragerea la sorți, însă trebuie ținut cont că 24 dintre acestea vor disputa, în martie 2025, meciuri în Liga Națiunilor, fie în „sferturile” competiției, fie în meciurile de promovare/retrogradare. 

Cele 4 câștigătoare ale „sferturilor” vor juca, în iunie 2025, la turneul final al Ligii Națiunilor (semifinale-finale).


Vor fi 12 grupe, jumătate dintre ele vor avea câte 4 echipe (A-F), iar cealaltă jumătate (G-L) câte 5 echipe
Cele 8 reprezentative care vor evolua în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor vor face parte din urna 1. Iar la tragerea la sorți vor fi repartizate în grupe împreună cu perechea lor, urmând ca învingătoarele din „sferturi” să rămână în grupele de 4. În prima urnă se regăsesc și următoarele 4 naționale cel mai bine clasate în clasamentul FIFA. Următoarele urne au fost completate în baza aceleiași ierarhii, România (locul 38 în lume) fiind în a doua urnă valorică.

Cum vor arăta urnele la tragerea la sorți

Urna 1: Franța* (sau Croația), Spania* (sau Țările de Jos), Anglia, Portugalia* (sau Danemarca), Belgia**, Italia* (sau Germania), Germania* (sau Italia), Croația* (sau Franța), Elveția, Danemarca* (sau Portugalia), Austria**
Urna 2: Ucraina**, Suedia, Turcia**, Țara Galilor, Ungaria**, Serbia**, Polonia, ROMÂNIA, Grecia**, Slovacia**, Cehia, Norvegia
Urna 3: Scoția**, Slovenia**, Irlanda**, Albania, Macedonia de Nord, Georgia**, Finlanda, Islanda**, Irlanda de Nord, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Israel
Urna 4: Bulgaria**, Luxemburg, Belarus, Kosovo**, Armenia**, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Insulele Feroe, Letonia, Lituania
Urna 5: Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino
* Echipe care vor juca în „sferturile” Ligii Națiunilor și vor fi repartizate în grupe în funcție de rezultat.
** Echipe care în martie 2025 vor juca în meciurile de promovare/retrogradare din Liga Națiunilor.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

România își va afla, în decembrie, adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Procedura tragerii la sorți.

Ultimele Stiri
abonare newsletter