Sport

Clujenii au învins. U-BT a oprit seria de victorii pentru FC Argeș.

U-BT Cluj și-a continuat forma bună din campionat și a înregistrat victorie împotriva FC Argeș.

Victorie pentru U-BT Cluj | Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook Victorie pentru U-BT Cluj | Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook

 

 


U-BT Cluj a învins una dintre cele mai în formă echipe din actuala stagiune. Clujenii au depășit-o pe FC Argeș Pitești, grupare care avea, până la ora meciului de sâmbătă seara, nu mai puțin de 9 succese consecutive. La final, tabela a indicat 84-75 în favoarea clujenilor.

 


FC Argeș Pitești este o nucă tare pe teren propriu, oferind un joc agresiv, în viteză. Combatantele au alternat la conducere în primele 10 minute, în care clujenii au primit și o veste proastă. Adam Mokoka s-a accidentat și nu a mai putut continua disputa. În replică, jucătorii noștri și-au impus ritmul. Din nou, Zavier Simpson și-a arătat valoarea față de adversari și a contribuit cu puncte, punându-l în paralel pe Zach Hankins în situații favorabile sub coș. 

U-BT Cluj a intrat la cabine sub adăpostul unui singur coș, apoi Hankinks a excelat în spațiul de trei secunde. Americanul a izbutit o reușită spectaculoasă, mai exact un alley-oop, ducând scorul la 45-50. Un alt jucător în formă a fost Sasu Salin, ale cărui aruncări au facilitat o desprindere consistentă pe tabela de marcaj. Drept urmare, U-Banca Transilvania a mers ușor la 10 puncte diferență și nu a întâmpinat emoții până la final.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Zi de meci. U-BT Cluj, duel „de foc” cu FC Argeș. Mihai Silvășan: „Va fi un meci dificil pentru noi”

U-BT Cluj, înfrângere dramatică în partida cu Lietkabelis din EuroCup

Ultimele Stiri
abonare newsletter