Sport

Dan Petrescu, despre remiza cu FCSB: „Regretăm cele două puncte. Avem nevoie de victorie pentru a intra în play-off”

CFR Cluj a remizat, duminică, scor 1-1, în partida cu FCSB. „Feroviarii” trebuie să obțină acum o victorie cu cei de la Hermannstadt pentru a intra în play-off. „Am pierdut două puncte mari”, spune antrenorul Dan Petrescu.

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, despre remiza cu FCSB: „Am pierdut două puncte mari. Ne trebuie o victorie pentru a intra în play-off”|Foto: CFR 1907 Official Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, despre remiza cu FCSB: „Am pierdut două puncte mari. Ne trebuie o victorie pentru a intra în play-off”|Foto: CFR 1907 Official

 

CFR Cluj a remizat, duminică, în partida disputată cu FCSB, astfel că echipa lui Dan Petrescu s-a ales cu un singur punct, plasându-se pe poziția a patra a clasamentului Superligii, cu 40 de puncte.


Potrivit antrenorului Dan Petrescu, CFR Cluj a avut o serie de ocazii mari, însă nu a reușit să le valorifice. 

CITEȘTE ȘI: 
CFR Cluj, probleme de lot înainte de meciul cu FCSB: „Am avut o săptămână mai ghinionistă”

De altfel, din cauza accidentărilor, „feroviarii” vor avea dificultăți în meciul următor, cu cei de la Hermannstadt Sibiu, astfel că tehnicianul CFR Cluj spune că vor fi probleme la formarea lotului. 


Petrescu: „Am pierdut două puncte mari. Ne trebuie o victorie cu Hermannstadt”

 „A fost meciul cu cele mai multe ocazii pe care le-am avut de când sunt eu la CFR Cluj. Ne pare rău tuturor că am pierdut două puncte mari. Faptul că am dat gol și am primit imediat gol nu a fost prea bine. Cred că a fost un arbitraj bun, însă, părerea mea este că VAR-ul ne-a dezavantajat. Ne-am creat foarte multe ocazii, mai ales după ce au luat ei roșu, îmi pare răru că nu am câștigat”, a explicat Dan Petrescu în conferința de presă susținută la încheierea partidei. 

Antrenorul CFR Cluj s-a arătat supărat din cauza timpului scurt de recuperare dintre meciuri, în condițiile în care partida cu Hermannstadt este una decisivă pentru play-off. 


„Mai e ceva care n-are cum să nu te supere: noi peste două zile jucăm, iar Sibiul a jucat vineri. 

În opinia mea avem prea multe accidentări, rămânem practic fără mijlocași. Dacă erau 4-5 zile, poate mai reușeam să recuperăm. Nici nu știu cum voi face echipa la meciul cu Sibiu, avem foarte puțin timp pentru recuperare. 


Trebuie să găsim soluții, să apelăm la tineri de 18 ani, mai ales că miercuri e un meci foarte important pentru a intra în play-off, avem nevoie mare de victorie”, a adăugat Dan Petrescu. 

CFR Cluj va primi, miercuri, 5 februarie, vizita celor de la Hermannstadt Sibiu, în partida care se va disputa pe stadionul Constantin Rădulescu. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

CFR Cluj, probleme de lot înainte de meciul cu FCSB: „Am avut o săptămână mai ghinionistă”

abonare newsletter