Sport
CFR Cluj a urcat pe primul loc în SuperLigă. „Feroviarii” au învins UTA Arad.
CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-1 (0-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 26-a a SuperLigii.
Victorie pentru CFR Cluj | Foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ - Facebook
CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-1 (0-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 26-a a SuperLigii de fotbal. În urma victoriei, CFR Cluj a urcat pe primul loc în clasament.
După o repriză ternă, CFR a înscris de două ori în primele zece minute ale parții secunde, prin Louis Munteanu (48, 52), la prima reușită nefiind clar dacă atacantul a atins sau nu șutul-centrare al lui Daniel Graovac. Fundașul Leo Bolgado (62) a marcat al treilea gol al oaspeților.
UTA Arad a marcat golul de onoare prin Valentin Costache (74), fost jucător la CFR.
Portughezul Simao Rocha (89) a închis tabela, după ce fusese introdus pe teren în min. 67.
UTA a suferit a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu, arădenii având patru eșecuri și un succes în ultimele cinci meciuri de acasă.
CFR e neînvinsă de șapte etape, în care are patru victorii și trei goluri. CFR și-a luat revanșa după ce în tur UTA a câștigat cu 3-1.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: