Sport

„U“ Cluj și-a prezentat jucătorii

<p /><strong /><img src="documente/stories/2012/07_iulie/18/08 prezentare.jpg" border="0" align="right" />FC Universitata Cluj a prezentat marți în fața presei și a suporterilor lotul de jucători cu care va aborda sezonul 2012-13 a Ligii 1 și a Cupei României.

„Șepcile roșii“ vor începe noua stagiune cu mulți jucători noi, după ce grosul echipei din sezonul trecut a plecat la Petrolul.

Ceremonia de prezentare a lotului Universității a avut loc la Grand Hotel Italia. La eveniment au fost prezenți, printre alții, Ana-Maria Prodan, noul președinte al clubului, și Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj. Prodan a declarat că situația clubului se îmbunătățește, datorită colaborării cu autoritățile locale și cu suporterii. „Mă concentrez foarte tare ca Universitatea să înceapă campionatul și să joace fotbal. Jucătorii vor lupta să terminăm pe primele 10 locuri. Le mulțumesc fotbaliștilor care au ales să vină sau să continue alături de noi, la acest club. Cei care au plecat s-au dus pentru că așa au ales, nu i-a alungat nimeni. Cu acordul lui Cladiu Niculescu am adus jucători care au venit cu sufletul la această echipă“, a declarat Ana-Maria Prodan. Fosta impresară a precizat că a reușit să închidă multe litigii pe care Universitatea Cluj le avea cu mai multe societăți comerciale. „Am reușit să închid multe litigii cu firme din oraș. În scurt timp cred că vom reuși să fim la zi cu datoriile și conturile vor fi deblocate. Îi mulțumesc domnului Uioreanu pentru colaborarea cu CJ, mulțumesc deasemenea și comunității italiene din Cluj și suporterilor. Sunt însă puțin dezamăgită însă că nimeni din oraș nu e dispus să vină alături de echipă, aici mă refer la sponsori“, a mai spus noua conducătoare a „șepcilor roșii“.
Horea Uioreanu a declarat că a ajuns la un acord cu Ana-Maria Prodan pentru ca datoria clubului să fie eșalonată până la finalul anului în curs. Președintele CJ a mai precizat că chiria la Cluj Arena va rămâne la 7.000 euro pe meci, dar FC Universitatea va primi birouri la stadion și va fi ajutată să obțină bani din publicitate.

Niculescu: „Nu o să antrenez niciodată Steaua sau CFR!“

Antrenorul Claudiu Niculescu a spus că, în ciuda rezultatelor slabe înregistrate în partidele amicale jucate în cantonamentul din Austria, este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție în acest moment. „Acum sunt mulțumit de lot, eventul am mai avea nevoie de un atacant. Au fost probleme că trei sferturi din jucători nu se știau între ei înaitne de cantonament, dar cred că putem să o scoatem la capăt. Nu e ușor să pui pe pioare o echipă de Liga 1 într-un timp foarte scurt. Încet dar sigur, lucrurile revin la normalitate. E important că fotbaliștii care au rămas sunt aici cu sufletul. Alex Păcurar a ales să rămână la noi, deși putea să plece. El va fi primul căpitan al echipei în acest sezon“, a spus Niculescu.
Tehnicianul „studenților“ a mai spus că nu este exclus să revină pe teren, întrucât a fost înregistrat și ca jucător, dar trebuie să dea câteva kilograme jos. „Mi-aș fi dorit să mai joc puțin, îmi lipsesc două goluri să întru în topul celor mai buni 10 marcatori din istoria Ligii 1. Trebuie să dau jos câteva kilograme, e greu să te menți în formă la 36 de ani“, a declarat „Clau-gol“. Spre deliciul suporterilor, Niculescu a declarat în final că sunt două cluburi pentru care nu va putea lucra niciodată: „Cu siguranță la două echipe nu voi antrena niciodată: Steaua și CFR Cluj“ .

Lotul complet de jucători

Aceștia sunt jucătorii Universității Cluj, cu numerele de pe tricou : Ionuţ Boşneag 33, Florin Matache 1 (portari), Raul Ciupe 2, Gaston Mendy 3, Zsolt Szilagyi 4, Braz Da Silva 5, Adrian Popa 6, Erico Da Silva 14, Eduard Nicola 16, Rareș Cucui 21, Paraskeuas Christou 23, Plamen Krumov 27 (fundași), Bogdan Pătraşcu 7, Roberto Iancu 8, Alex Păcurar 10, Cristinel Gafiţa 15, Apostol Muzac 18, Ales Monteiro 24, Paulinho Pestana 20, Alex Dos Santos 26, Dragoş Firţulescu 27, Vasile Gheorghe 30, Claudiu Niculescu 9, Octvian Drăghici 11, Andrei Voican 17, Cleiton Campos 22, Viorel Dinu 29 (atacanți).
Antrenor principal este Claudiu Niculescu, antrenor secund Emil Ursu, iar antrenor cu portarii Emil Szolomajer.



Ultimele Stiri
abonare newsletter