Sport

Alin Moldoveanu, primul „român de aur“ la Londra!

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/07_iulie/31/alin-moldoveanu-site mon.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Alin Moldoveanu a câştigat prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce s-a impus în proba de puşcă aer comprimat 10 m, din cadrul competiţiei de tir.</strong>

Moldoveanu, care în calificări a egalat recordul olimpic, cu 599 de puncte, a acumulat un punctaj final de 702.1 puncte, reuşind să câştige prima medalie de aur pentru România la această ediţie a JO, a doua la total, după argintul obţinut de Alina Dumitru la judo.
Românul l-a învins pe campionul mondial, italianul Niccolo Campriani 701.5 puncte, locul trei revenind indianului Narang Gagan, cu 701.1 puncte. Alin George Moldoveanu s-a născut la 5 martie 1983 la Focşani, iar la Jocurile Olimpice de la Beijing a ocupat locul 4.
„N-am ştiu că am luat medalia de aur decât după ultimul foc. Eu eram mulţumit cu orice medalie, am zis că măcar pe locul trei să fiu. Pentru că aici tot timpul poţi să clachezi. Abia după ultimul foc poţi să ştii. Mi-am dorit mult titlul, dar nu poţi să ştii niciodată. La tir este relativ, n-ai cum să ştii dinainte. Doar ziua contează. De exemplu, penultimul antrenament a fost foarte bun, iar antrenamentul de ieri a fost foarte prost. Trebuie să faci totul exact la fel, e matematică pură. La sportul ăsta nu poţi să ştii dacă iei medalie. Dacă ajungi în finală este o performanţă extraordinară“, a afirmat Moldoveanu după finală.
Absolvent al facultăţii de psihologie, el a recunoscut că a tremurat la ultimul foc din finală, dar a reuşit să se concentreze pentru a trage cât mai bine. „Şi eu tremuram (n.r. - la ultimul foc), dar ce puteam să fac? Eu trebuia să trag. La tir nu trebuie să ai gânduri. Dacă începi să te gândeşti că poţi să câştigi eşti gata, s-a terminat. Nu ştiam care e diferenţa între mine şi ceilalţi, nu m-am uitat pe rezultate, erau afişate acolo în sală, dar am încercat să ignor tabela şi am reuşit“, a spus sportivul în vârstă de 29 de ani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter