Sport

Viitorul Cluj a fost desemnată a doua cea mai prolifică academie de fotbal din România!

Academia de Fotbal Viitorul Cluj a fost desemnată pe locul al doilea în topul celor mai importante centre de fotbal din România.

Viitorul Cluj a câștigat Lazio Cup la U17 / Foto: Academia de Fotbal Viitorul Cluj Viitorul Cluj a câștigat Lazio Cup la U17 / Foto: Academia de Fotbal Viitorul Cluj

 

 


 

Viitorul sună tot mai bine la Cluj! Academia de Fotbal Viitorul Cluj a fost desemnată de Federația Română de Fotbal drept a doua cea mai importantă din România, cu un punctaj de 88,56


 

Pe primul loc s-a clasat Farul Constanța (92,46), pentru al șaptelea an consecutiv, iar podiumul a fost completat de Dinamo (88,03).  Ardelenii au urcat o poziție față de anul trecut, fiind, totodată, cea mai importantă din oraș, peste cele ale Universității Cluj (locul 9, punctaj 84,04) și CFR (locul 15, punctaj 81,37). 


„Pentru noi este un motiv de mândrie și, în același timp, o responsabilitate și mai mare. Această clasare ne motivează să continuăm și să încercăm să devenim cei mai buni. Dincolo de clasamente, consider că cele mai importante realizări sunt reprezentate de jucătorii pe care reușim să îi dezvoltăm. 

Avem sportivi convocați la loturile naționale, jucători remarcați la turnee internaționale importante și fotbaliști transferați în ligi superioare. Ne dorim să demonstrăm că și în România se poate construi performanță prin profesionalism, organizare și o viziune sănătoasă asupra dezvoltării copiilor și juniorilor. 


În același timp, consider că, dacă ar exista mai mult sprijin pentru academiile private care investesc serios în formarea jucătorilor, România ar putea avea rezultate mult mai importante la nivel internațional.”, a spus Andra Zăvăleanu, președintele clubului, într-o intervenție în exclusivitate pentru monitorulcj.ro.

Secretul performanței de la Cluj!

Oficialul clubului a explicat care este strategia din spatele performanței și cum a reușit Viitorul Cluj să ajungă, după doar 12 ani de existență, în topul celor mai prolifice academii din țară. 


„Cred că această performanță este rezultatul unui mod de lucru foarte bine organizat și al unei viziuni clare asupra dezvoltării Academiei. La Viitorul Cluj am construit, în timp, o cultură bazată pe seriozitate, profesionalism, implicare și standarde tot mai ridicate. Suntem o echipă unită, o adevărată familie, iar acest lucru se vede în fiecare detaliu al activității noastre. 

Avem o filozofie și o metodologie unitară și bazată pe principii, aplicată de la grupele mici până la echipa de seniori, iar activitatea se desfășoară pe baza unor norme și proceduri clare. În același timp, încercăm să le oferim jucătorilor experiențe și provocări la nivel ridicat prin participarea constantă la turnee internaționale în țări precum Italia, Germania sau Ungaria”, a continuat aceasta.

„Principalul obstacol? Finanțarea”

Cu toate că echipa mare a clubului evoluează în al treilea eșalon, Viitorul Cluj a reușit să lanseze jucători pentru primele două ligi din România: Mihai Dolghi, Vlad Bogdan, Raul Șteau și Darius Ghindovean sunt doar câțiva dintre fotbaliști. În plus, în ultima fereastră de mercato, la numai 16 ani, Lukas Pall a fost transferat de Universitatea Cluj.

„Echipa de Liga 3 are un rol foarte important în strategia noastră deoarece reprezintă puntea dintre juniorat și fotbalul de seniori. Am înființat această echipă pentru a le oferi tinerilor noștri jucători adversitate, ritm competițional și continuitate într-un mediu competitiv. 

Este o echipă extrem de tânără, construită în jurul jucătorilor de perspectivă ai academiei. Da, ne-am dori să promovăm în eșaloanele superioare, însă principalul obstacol rămâne partea de finanțare. Obiectivul nostru principal rămâne formarea de jucători la cel mai înalt nivel pentru echipele naționale și pentru fotbalul mare”, a încheiat Andra Zăvăleanu.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Noutate în staff-ul celor de la Viitorul Cluj!

Junior de la Viitorul Cluj, în cantonament cu o echipă din Superligă

„U” Cluj va miza în cantonament pe un junior de 15 ani: „Se remarcă prin mentalitate de învingător”

Ultimele Stiri
abonare newsletter