Sport

Otto Hindrich, fost portar de la CFR, este aproape de un club uriaș din Serie A!

Otto Hindrich (23 de ani), portar vândut de CFR Cluj la Legia Varşovia, are şansa de a ajunge la o superputere din Serie A.

Otto Hindrich a fost crescut de CFR Cluj / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook Otto Hindrich a fost crescut de CFR Cluj / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook

 

 


 

Goalkeeperul cumpărat de polonezi în iarnă a impresionat în tricoul Legiei, iar asta l-ar putea face să prindă transferul carierei. 


 

Conform LazioSpace, Hindrich ar fi pe lista celor de la Lazio, grupare care l-ar putea pierde pe Ivan Provedel (32 de ani). Portarul este dorit de Cristi Chivu la Inter iar cele două părţi sunt aproape de a ajunge la un acord, astfel că Lazio are nevoie să transfere un înlocuitor. 


Potrivit sursei, una dintre variantele clubului este Otto Hindrich, jucător crescut la academia celor de la CFR Cluj. O decizie în acest sens va fi luată săptămânile viitoare, întrucât noul sezon în Serie A va începe peste trei luni. 

În schimbul său, CFR Cluj a încasat 500.000 de euro, însă nu aceasta a fost suma cu care a rămas clubul din Gruia. Ei au trebuie să le plătească 150.000 de euro celor de la Kisvarda, adică un procent de 30% dintr-un viitor transfer, ca urmare a împrumutului din sezonul 2022/2023. 


Hindrich a evoluat în acea ediție în campionatul maghiar, fiind cedat pentru un sezon grupării pentru care bifat 25 de meciuri. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Debut de coșmar pentru Otto Hindrich la Legia!

CFR Cluj îl vinde pe Hindrich, dar încasează o sumă infimă! Despre câți bani este vorba, de fapt

CFR Cluj îl pierde pe Otto Hindrich! Cu cine s-a înțeles portarul și cât încasează clubul

Ultimele Stiri
abonare newsletter