Sport
Sorin Cârţu, noul antrenor al Stelei
<p />Sorin Cârţu (55 ani) a fost numit ieri antrenor al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, în locul lui Marius Lăcătuş, care a demisionat luni, după ce formaţia din Ghencea a fost învinsă duminică pe teren propriu de FC Braşov, cu scorul de 3-0.
Cârţu a semnat un contract până în vară şi va veni cu un singur antrenor secund, Mircea Irimescu, completând astfel staff-ul existent, Gabriel Caramarin (secund), Eugen Nae (antrenor cu portarii) şi Michele Bon (preparator fizic). Cârţu şi-a exprimat speranţa ca din staff să facă parte şi Edi Iordănescu, secund care demisionase o dată cu Lăcătuş.
Sorin Cârţu a declarat că Steaua mai poate câştiga titlul în acest sezon: ”Este o provocare, încercăm să recuperăm din terenul pierdut. E prea devreme să ne apucăm să discutăm despre acest lucru. Titlul este un obiectiv care, la ora asta, este dificil de realizat pentru că e un handicap mare faţă de Oţelul Galaţi, dar mai sunt 14 etape, 14 examene pe care le putem trece cu brio. Steaua este capabilă să realizeze un anumit număr de puncte pentru a realiza obiectivul. Din păcate, va depinde nu numai de rezultatele echipei, ci şi de rezultatele indirecte”. “'Nu îmi este frică să antrenez Steaua, având în vedere experienţa mea”, a mai spus Cârţu, care este dispus să lucreze şi cu managerul general Mihai Stoica, dacă acesta va dori.
”Eu sunt antrenor, am o fişă de responsabilităţi, în rest nu mă bag peste nimeni, iar nimeni nu trebuie să se bage peste mine. Veţi vedea un Cârţu diferit faţă de până acum. Voi evita orice fel de polemică cu alţi conducători şi jucători”, a precizat Cârţu, pentru care Găman şi Bărboianu sunt jucători pe care şi-i doreşte orice echipă.
În acest sezon Steaua a avut deja patru antrenori, Victor Piţurcă (etapele 1-3), Ilie Dumitrescu (etapele 4-8), Edi Iordănescu (etapa a 9-a) şi Marius Lăcătuş (10-20), acesta din urmă având un bilanţ de 11 meciuri, 5 victorii, 2 egaluri, 4 eşecuri, 14 goluri marcate şi 11 primite, 17 puncte.