Sport

Piţurcă: Am nişte dosare care îl incriminează clar pe Mititelu

<p>Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, într-o emisiune televizată, că deţine dosare întocmite de instituţii ale statului, care îl inciminează "clar" pe patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, dar a precizat că nu vrea să facă uz de ele, transmite corespondentul MEDIAFAX.</p>

"La mine pe masă sunt nişte dosare, care îl incriminează foarte clar, sunt dosare semnate de instituţii ale statului, depuse, şi care mi-au fost într-un fel trimise ca să fac eu plângere. Dar pe mine nu m-a interesat acest lucru, nu mă interesează toate mizeriile făcute de el. Datoriile lui se ridică la circa 15-20 de milioane de euro. Dacă el are impresia că eu am făcut ceva în afara legii, nu am nicio treabă, să anunţe organismele statului. Eu nu am făcut nimic ilegal", a declarat Victor Piţurcă, luni seară, la postul 3TV din Craiova.

El a precizat că nu se teme de ameninţările lui Mititelu, care a spus despre fostul selecţioner că ar fi trebuit arestat deja. "Vă imaginiţi că mi-e frică (n.r. - ironic), pentru că Mititelu am înţeles că m-a turnat şi pe mine. L-a turnat pe Penescu, pe Solomon, acum şi pe mine. Să-şi ducă actele la DNA, să vedem cine a semnat acolo, a semnat altcineva în afară de directorul general Mititelu? Dacă a mai semnat cineva, probabil că şi acela este vinovat. Poate procurorii fac ce vrea Mititelu, comisiile s-au luat după documentele scrise, poate procurorii îi fac pe plac lui Mititelu. Acestea sunt nişte aberaţii, nişte tâmpenii, pe care le-a mai spus de multe ori, dar azi (n.r. - luni) a exagerat, pentru că el a vrut să deturneze de la echipa de fotbal, care vedeţi în ce hal a ajuns, la alte lucruri, pe care el le-a făcut şi pe care le va trage. Dacă îşi imaginează că actele semnate de el nu sunt valabile, vom vedea ce spune legea", a adăugat Piţurcă.


Piţurcă a afirmat că nu i-a influenţat pe foştii jucători ai Universităţii Craiova, Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, declaraţi liberi de contract, să aleagă un transfer la Dinamo, dar crede că decizia celor doi a fost una bună. "Nu am nicio legătură cu alegerea făcută de aceşti băieţi, cu decizia de a juca la Dinamo. Părerea mea este că jucătorii au făcut o alegere bună, sunt la un club mare, unde a mai jucat şi Balaci, şi Cămătaru", a spus fostul selecţioner, care a precizat că, în cazul în care Mititelu va fi îndepărtat de la conducerea clubului oltean, cei doi fotbalişti vor reveni la echipă.

Piţurcă a mai afirmat că la FRF nu există postul de manager general, astfel că înţelegerea sa cu Universitatea a fost înscrisă ca una de antrenor al echipei.


Mititelu se află în conflict cu Piţurcă, pe care l-a demis de la echipă, la începutul acestui an, în urma unor neînţelegeri financiare. Patronul Universităţii i-a oferit, anul trecut, lui Piţurcă trei dezlegări în alb, drept garanţii că va asigura banii necesari la echipă.

În urma scandalului dintre cei doi, jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fugit în data de 19 ianuarie din cantonamentul formaţiei Universitatea Craiova de la Govora, şi au cerut şi au obţinut din partea Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF să fie declaraţi liberi de contract, în baza dezlegărilor în alb, pe care patronul i le-a dat lui Piţurcă. Finanţatorul clubului Universitatea Craiova a declarat atunci că cei doi jucători au fost "furaţi" de Victor Piţurcă.


Mititelu a declarat, luni, la Sport.ro, că Victor Piţurcă este "un infractor în libertate", ţinând cont de înşelăciunile pe care le-a făcut.

Ultimele Stiri
abonare newsletter