Sport

CFR – ACS Poli Timişoara, primul meci în Gruia

Elevii lui Mircea Rednic speră să obțină sâmbătă primva victorie din acest sezon, după ce în prima etapă au obținut doar o remiză la Botoșani. CFR Cluj are ca obiectiv câștigarea campionatului.

„Feroviarii“ nu au impresionat însă în prima etapă a Ligii 1, obținând doar un punct în deplasare la nou-promovata FC Botoșani, în ciuda faptului că gazdele au jucat cu un om în minus peste 80 de minute. Elevii lui Mircea Rednic vor juca sâmbătă împotriva unei alte nou-promovate, ACS Poli Timișoara.

Iuliu Mureșan a spus după egalul din Moldova că echipa mai trebuie să lucreze la omogenite și că „feroviarii“ ar fi trebuit să câștige, pentru că au întâlnit o nou-promovată.


„Acest program, primele meciuri cu două nou-promovate, teoretic trebuia să ne ajute și chiar dacă greu, trebuia să câștigăm la Botoșani. Rednic știe ce are de făcut, și sper ca în partida viitoare băieții să tragă concluziile necesare și să jucăm mult mai bine decât în primul meci și să câștigăm în fața Timișoarei“, a mai spus președintele CFR-ului.

De cealaltă parte, Valentin Velcea, antrenorul formației bănățene, a declarat că nu are decât cuvinte de laudă despre CFR Cluj. „Mă bucură ideea că jucăm contra unei foste campioane, câștigătoare a trei titluri naționale în ultimii ani. Este o nouă provocare pentru echipa noastră, pentru a ne arăta potențialul și a dovedi că prestația din jocul cu Dinamo nu a fost una întâmplătoare. Despre CFR nu am decât cuvinte de laudă, din toate punctele de vedere, este un exemplu demn de urmat, inclusiv pentru noi“, a spus tehnicianul formației ACS Poli.


Partida dintre CFR Cluj și ACS Poli Timișoara se va disputa sâmbătă, 27 iulie, de la ora 21.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“. Meciul va fi transmis în direct de DigiSport 1.

Nuno Claro: „Va fi un meci foarte dificil“


Nuno Claro, portarul portughez care a plecat în această vară de la CFR Cluj chiar la ACS Poli Timișoara, a declarat că partida dintre cele două echipe va fi foarte dificilă pentru ambele combatante.

„Va fi un meci foarte dificil. Ne-am pregătit bine în această săptămână. Toată lumea știe cine e CFR, chit că s-a schimbat mult, este o echipă nouă. Va fi un joc greu, dar nici pentru CFR nu va fi ușor. Mergem cu mentalitatea de a reveni de acolo cu un rezultat pozitiv. La CFR mai sunt puțini față de perioada în care am fost, doar vreo doi-trei jucători“, a spus lusitanul dintre buturile timișorene. Nuno Claro a fost titular în partida ACS Poli – Dinamo, câștigată de bănățeni cu 2-0 în prima etapă a Ligii 1.

abonare newsletter