Sport

Ungaria vine cu 2.900 de suporteri

Aproximativ 2900 de suporteri unguri vor veni la Bucureşti pentru meciul cu România, de vineri, din preliminariile CM 2014, la dispoziţia fanilor români fiind puse în vânzare 48.400 de bilete.

De asemenea, diferenţa de 2.100 de tichete, din cele 5.000 puse la dispoziţie federaţiei maghiare de către FRF, care nu au fost achiziţionate de către suporterii din ţara vecină, vor fi puse în vânzare la Bucureşti.

Siguranţa spectatorilor va fi asigurată de un număr de peste 1.000 de jandarmi. „Am avut o întâlnire cu omologii noştri din Ungaria. Ne vom bucura de prezenţa a trei colegi unguri, cu care vom colabora pe parcursul derulării evenimentului. Noi vom asigura transportul suporterilor maghiari. Porţile stadionului se vor deschide la ora 18, cu trei ore înainte de începerea meciului. Vom participa cu peste 1.000 de jandarmi, peste 1.000 de stewarzi şi 800 de poliţişti de la toate structurile“, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, colonelul Viorel Dascălu, şeful Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu a anunţat că programul metroului şi al mijloacelor de transport RATB din zona Arenei Naţionale va fi extins vineri seară.


Naţionala României va întâlni Ungaria la 6 septembrie şi Turcia la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Naţională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Etichete: echipa natioanla
abonare newsletter