Sport

Larisa Iordache, Marius Berbecar și Corina Constantin, cei mai buni gimnaști români din 2013

Larisa Iordache (gimnastică artistică feminin), Marius Berbecar (gimnastică artistică masculin) și Corina Constantin (gimnastică aerobică) au fost desemnați cei mai buni sportivi ai anului de către Federația Română de Gimnastică, potrivit site-ului său oficial.

Larisa Iordache, medaliată cu bronz la sol la Mondiale, campioană europeană la bârnă și vicecampioană europeană la individual compus, sărituri și sol, dar și învingătoare la ''Memorialul Arthur Gander'', în Cupa Elveției, la concursul Elite Gym Massilia, locul doi la etapa de Cupă Mondială de la Stuttgart și câștigătoarea celei de la Glasgow, a fost urmată în ierarhia feminină de Diana Bulimar (locul doi), vicecampioană europeană la bârnă și medaliată cu bronz la sol, Sandra Izbașa (3), Andreea Munteanu (4), Laura Jurcă (5), Andreea Iridon (6), Silvia Zarzu (7), Alina Stănilă (8), Daniela Ciurușniuc (9) și Dana Ocolișan (10).

La masculin, Berbecar a fost urmat în clasament de Flavius Koczi (2), Andrei V. Muntean (3), Cristian Bățagă (4), Vlad Cotuna (5), Andrei Ursache (6), Andrei Groza (7), Laurențiu Nistor (8), Ștefan Muțiu (9), Robert Ciuculete (10).


La gimnastică aerobică, pe locul secund s-a clasat Bianca Becze, a treia a fost Andreea Bogati, Anca Surdu a ocupat locul al patrulea, în continuare fiind clasați Marius Petrușe (5), Diana Deac (6), Mircea Zamfir (7), Cristian Iordan (8), Marius Gavriloaie (9) și Dacian Barna (10).

abonare newsletter