Politică
Horațiu Potra îl întreținea financiar pe Călin Georgescu. Limuzină de lux și zeci de mii de dolari pentru fostul candidat la prezidențiale
Călin Georgescu și liderul mercenarilor Horațiu Potra aveau o relație apropiată, potrivit unor surse judiciare. Acesta îi plătea lui Georgescu mașina de lux cu care se deplasa și îi trimitea constant sume de bani, susțin procurorii.

Georgescu a negat vehement că îl cunoaște pe Horațiu Potra. De asemenea, potrivit martorilor din dosar, Călin Georgescu nu își plătea consumațiile și nu și-a plătit nici măcar cursurile de călărie pentru videoclipul pe care l-a folosit în campanie, scrie antena3.ro.
Potrivit procurorilor, conversațiile găsite în telefonul lui Horatiu Potra evidentieaza faptul ca inca din 27.04.2022, Călin Georgescu i-a solicitat lui Potra să-l abordeze pe Frank Timiș în vederea susținerii financiare a campaniei electorale cu 20-35 milioane USD. Pentru compensație, Potra a spus că Georgescu „va deschide toate minele din România, și în special cele de aur. Zice că are deja sprijinul la Americanii care i-au făcut campanie la Trump și de la cei care au negociat ieșirea UK din EU”, după câștigarea alegerilor. Călin Georgescu afirmă „Am nevoie de sprijin, apoi sprijin și eu!".

Călin Georgescu a suținut permanent că a avut o campanie electorală cu 0 lei, deși acesta solicita zeci de milioane de dolari încă din 2022 pentru campania sa.
De asemenea, procurorii susțin că Georgescu a beneficiat de sprijinul financiar al lui Horațiu Potra. Astfel, Călin Georgescu a utilizat, cu titlu gratuit, o limuzina Mercedes GLE Coupe, închiriată începând cu luna iunie 2024 și, cel mai probabil, până în ianuarie 2025, prin intermediul unei societății deținută de un apropiat al lui Potra.
Plata chiriei lunare, de aproximativ 16.900 lei, a fost efectuata de Potra în numerar, iar conversatiile din aplicațiile de mesagerie demonstrează caracterul sistematic al acestui aranjament pe întreaga perioadă a campaniei electorale, precum și anterior acestui moment.

De asemenea, Potra îi dădea lui Călin Georgescu în mod repetat sume de bani cash fie direct, fie prin intermediul unor apropiați ai lui Potra, în locații din Bucuresti și Ilfov.
Procurorii arată cu Potra, prin intermediul unui apropiat, i-a trimis lui Călin Georgescu suma de 10.000 de dolari în iunie 2024. Potra i-a scris persoanei respective „Sună-l azi dacă nu și vezi unde te poți întâlni cu el. 10.000$”, trimițându-i datele de contact ale lui Călin Georgescu (nume și telefon).
Horațiu Potra, de altfel, a și recunoscut că îi livra bani lui Georgescu și că încerca să îi facă rost de zeci de milioane de euro încă din urmă cu 3 ani. Afirmațiile au fost făcute în direct, la o emisiune TV, înainte să ca Potra să fie întrerupt de moderatoarea care a cerut pauză de publicitate.
Potrivit referatului prin care procurorii cer arestarea preventivă a lui Horațiu Potra și a celor din gruparea sa, se arată și legăturile pe care Horațiu Potra le-ar avea cu Rusia, dar și planul acestora privind acțiuni de destabilizare care ar fi pus în pericol securitatea națională a României.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: