Sport
Pandurii se întorc la Târgu Jiu
<p>Echipa Pandurii îşi va disputa meciurile de pe teren propriu pe Stadionul „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, începând cu etapa a 29-a a Ligii 1, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal. Formaţia antrenată de Petre Grigoraş a fost nevoită să joace din 6 noiembrie 2010 (etapa a 14-a a Ligii 1) pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, din cauza lucrărilor de schimbare a gazonului arenei din Târgu Jiu.</p>
Din toamnă, la stadionul Pandurilor s-au executat lucrări de modernizare la sistemul de drenaj, la instalaţia de încălzire şi la cea de irigare a terenului din Târgu Jiu, schimbându-se şi covorul de iarbă. În primul meci pe noul gazon Pandurii vor întâlni Steaua, la 29 aprilie, de la ora 18.