Sport

FOTO Max Nicu, prezentat la „U": „Nu e un pas înapoi. Sigur ne salvăm de la retrogradare"

Max Nicu a fost prezentat oficial la Universitatea Cluj. Mijlocașul va purta tricoul cu numărul 8.

Internaționalul român a semnat un contract valabil pe șase luni, cu posibilitate de prelungire.

Universitatea Cluj a dat o super-lovitură pe piața transferurilor. „Șepcile roșii” au reușit să obțină semnătura lui Maximilian Nicu, fosta vedetă a Herthei Berlin. Mijlocașul are la activ și trei prezențe în tricoul naționalei României.


„Nu e un pas înapoi”

Jucătorul de 31 de ani a efectuat astăzi vizita medicală, dar nu înainte de a fi prezentat oficial. „Mă bucur că am venit din nou în România. Este meritul lui Vlad Munteanu că am semnat cu «U» Cluj, el m-a convins că pentru mine e cel mai bine să vin aici și să joc. Nu e un pas înapoi pentru mine, dimpotrivă. Chiar dacă mă aflu doar de puțin timp la Cluj, mă simt deja bine aici. Poate va fi a doua mea casă”, a declarat Nicu. Fotbalistul și-a făcut temele despre noua sa echipă: „Știu că au o istorie mare, mi-a povestit și Vlad despre acest club, dar m-am interesat și eu de pe internet. Sunt sigur că ne vom atinge obiectivul”.

„Vreau să rămân mai mult timp la «U»”

Chiar dacă se află la prima experiență în Liga I, mijlocașul analizează varianta de a rămâne pe o perioadă mai îndelungată la Cluj. „Am avut oferte și de la alte echipe, dar nu au fost potrivite pentru mine. Vreau să revin la forma de acum doi ani. Îmi lipsesc meciurile în picioare, sper să-mi regăsesc forma de altădată. Dacă mă voi acomoda, mă gândesc să mai rămân încă un an la Cluj. Dar nu cred că va fi foarte greu să mă adaptez, ținând cont că am mai fost în România și când am jucat la națională”, a explicat fotbalistul care a evoluat până acum doar în campionatele Germaniei.


Visează la națională

Mijlocașul speră ca odată cu venirea la „U” să revină și în vizorul echipei naționale. Fotbalistul născut în Germania deține cetățenia română încă din 2009. „Ar fi frumos să joc iar pentru România. Am avut mult timp să mă gândesc la acea decizie şi nu regret că mi-am luat cetăţenia ca să joc pentru naţională, chiar dacă lucrurile n-au mers foarte bine. Poate dacă evoluam în Liga I eram chemat mai des la naţională. Dar în acea perioadă am avut şi probleme cu echipa de club, a fost mai dificil”, a subliniat Nicu.

Așteaptă derby-ul cu CFR

Nicu abia așteaptă derby-ul cu rivala CFR, dar și duelul cu Steaua. „Am auzit de rivalitatea dintre «U» Cluj și CFR. Aștept meciul, la fel ca și pe cel cu Steaua”, a dezvăluit Germanul, care a prins peste 70 de meciuri în Bundesliga.


„Am făcut cele mai bune alegeri”

Universitatea i-a mai transferat pe Ronald Gercaliu, Karim Boutadjine, Ionuț Rada II și Marius Martac, jucători care au bifat însă puține meciuri la echipele unde au fost legitimați. „Într-adevăr, am transferat jucători care nu au evoluat în ultimul timp, însă îi cunosc foarte bine. Sunt convins că am luat alegerile cele mai bune”, a pariat Vlad Munteanu.

Campania de transferuri nu se va opri însă aici. „E posibil să mai vină încă doi jucători. Vrem să avem lotul complet până la plecarea în cantonament. Alin Stoica a decis să rămână în Belgia. Am vorbit cu el și l-am înțeles, oamenii de acolo îl apreciază mai mult. În ceea ce îl privește pe Cătălin Munteanu, el a plecat cu Dinamo în cantonament, nu mai avem nicio legătură”, a mărturisit administratorul special al „șepcilor”.

abonare newsletter