Sport

Fotbal: Cristian Chivu, constrâns să se retragă din activitate

Fostul internațional român Cristian Chivu e constrâns să se retragă din activitatea de jucător de fotbal, din cauza problemelor medicale, relatează presa italiană, citată de AGERPRES.

Jurnalistul Massimiliano Nebuloni, de la Sky Italia, a afirmat că examenele medicale au relevat faptul că piciorul său nu se poate recupera astfel încât fundașul lui Inter Milano să își continue cariera la un nivel înalt. Chivu fusese supus unei intervenții chirurgicale la unul dintre degetele piciorului drept, într-o clinică din Miami, în luna august.

Potrivit site-ului fcinternews.it, jucătorul de 33 de ani își va rezilia contractul cu clubul nerazzurro și ar urma să primească un post de conducător în cadrul Federației Române de Fotbal, în cadrul echipei lui Gică Popescu, dacă acesta va câștiga alegerile din data de 5 martie.


Cristian Chivu, produs al clubului CSM Reșița, a mai jucat la Universitatea Craiova, de unde s-a transferat la Ajax Amsterdam (1999-2003), apoi a evoluat la AS Roma (2003-2007), iar din 2007 joacă la Inter Milano, cu care a câștigat și Liga Campionilor în 2010.

A adunat 75 de selecții la echipa națională, pentru care a marcat trei goluri.

abonare newsletter