Sport
Cîrstea uimește la Dubai! Românca s-a calificat în sferturi
Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Premier de la Dubai, cu premii de 2 milioane de dolari, după ce a învins-o cu scorul de 6-2, 5-7, 6-1, pe italianca Sara Errani, cap de serie numărul 4 şi poziţia a 10-a WTA.
Partida a durat două ore şi şapte minute, iar Cîrstea a realizat 52 de puncte câştigătoare faţă de numai 11 ale lui Errani. În schimb, raportul greşelilor neforţate a fost de 57-23.
Aceasta a fost cea de-a doua partidă câştigată de Sorana Cîrstea în faţa italiencei, după ce aceasta se impusese în precedentele cinci.
"Sunt mulţumită de modul în care am jucat, iar Sara este o jucătoare de top, nu degeaba este între primele zece jucătoare. Sunt foarte fericită să văd atâţia suporteri români în tribune şi e plăcut să îţi auzi limba în tribune. Cu Wozniacki va fi un alt meci dificil, dar voi da totul să câştig", a declarat Sorana Cîrstea.
Pentru calificarea în sferturile de finală, Cîrstea va primi 100 de puncte WTA şi un cec în valoare de 34.891 de dolari.
În sferturi, tenismana română o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 8 şi locul 11 WTA, care a învins-o pe Annika Beck, jucătoare venită din calificări şi locul 50 WTA, cu scorul de 6-4, 6-4.