Sport

Traore, înapoi la Monaco?

Fostul jucător al CFR-ului, Lacina Traore, împrumutat de AS Monaco la Everton, ar putea reveni la gruparea din Principat, în cazul în care cele două cluburi decid că fotbalistul are nevoie de operație la piciorul la care a suferit o accidentare.

Ivorianul de 23 de ani s-a accidentat la ischiogambieri înaintea meciului pierdut sâmbătă în fața lui Chelsea, 0-1 în campionatul Angliei.

„Accidentarea poate fi rezolvată prin tratament conservator sau operație. Este o decizie importantă”, a mărturisit Roberto Martinez. „Dacă Lacina va lipsi mai mult de două-trei luni, atunci absența lui va fi mai lungă decât durata împrumutului”, a adăugat tehnicianul lui Everton.


O decizie în privința fotbalistului va fi luată în următoarele 48 de ore.

Traore a jucat un singur meci pentru Everton, în victoria cu Swansea din optimile de finală ale Cupei Angliei (3-1), în care a și înscris.


Atacantul ivorian a jucat la CFR Cluj în perioada 2008-2011, după care s-a transferat în Rusia, la Kuban Krasnodar, unde l-a avut antrenor pe Dan Petrescu, apoi la Anji Mahacikala.

abonare newsletter