Sport

„Oracolul” a vorbit: „Universitatea Cluj se va salva de la retrogradare”

Dumitru Dragomir este de părere că Universitatea Cluj nu se va număra printre echipele care vor retrograda la finalul sezonului.

„U nu va retrograda”, este previziunea lui Dumitru Dragomir. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal nu crede că „șepcile roșii” vor avea emoții în a se menține în primul eșalon fotbalistic. Dragomir susține că formația clujeană e mult mai puternică odată cu revenirea lui Florian Walter. „Oracolul de Bălcești" l-a lăudat și pe Mihai Teja, căruia îi prevede un viitor strălucitor. „Universitatea Cluj va scăpa de retrogradare, pentru că acolo s-a întors Walter. Au un președinte ambițios și un antrenor destul de valoros”, este sigur Dragomir.

Cine retrogradează atunci?

Fostul șef al LPF știe și care sunt echipele care vor spune adio Ligii I. „În schimb, cele două cluburi din Brașov vor retrograda. De ce spun asta? Pentru că acolo nu e o treabă serioasă, nici la o echipă, nici la alta. În afara faptului că se mânâncă unii pe alții, echipele nu au niciun om serios, chiar dacă eu am o impresie bună despre Constantin Zotta. El a ajuns într-un mediu stricat, dubios de ani de zile, dar care se va sparge în curând. Vă spun eu! Corona e o echipă politică, fără valoare, cu niște conducători care habar nu au de fotbal”, a sublinat Dumitru Dragomir.


Lupta pentru salvarea de la retrogradare e una încinsă în acest sezon. FC Brașov, „U” Cluj, Viitorul, Săgeata, Oțelul, Timișoara și FC Botoșani sunt echipele care se zbat să se mențină în Liga I, acestea fiind despărțite doar de câteva puncte. Corona Brașov nu mai poate emite pretenții în această cursă. Trupa pregătită de Ionel Gane a adunat doar 8 puncte în 23 de etape.

Ultimele Stiri
abonare newsletter