Sport

A scris istorie în tricoul vișiniu, dar vrea să plece: „Epoca mea la Cluj s-a încheiat”

Aflat pe final de contract, Rui Pedro va pleca în vară de la CFR Cluj.

Se anunță vremuri grele pentru CFR Cluj. Formația din Gruia va rămâne din vară fără șapte piese de bază. Este vorba de Felice Piccolo, Ionuț Rada, Vasile Maftei, Damjan Djokovic, Giorgi Chanturia, Denilson Gabionetta și Rui Pedro, toți aflați la final de contract. Lor li se mai adaugă și Paul Batin și Remo Amadio. 

Problemele financiare ale clubului, dar și parcursul modest al echipei i-au determinat pe cei nouă să-și facă din timp bagajele. Eroul clujenilor din meciul cu Oțelul, Rui Pedro, și-a anunțat deja despărțirea de trupa feroviară. „Nu sunt în cea mai bună formă în acest moment, dar asta are legatura si cu echipa, care nu trece printr-o perioadă bună. Da, cred că epoca mea aici s-a terminat, dar nu stau prea mult să mă gândesc la asta”, a declarat Rui Pedro pentru Dolce Sport. „Aș vrea ca Rui să rămână la echipă, dar dacă dorința lui e să plece, voi înțelege asta. Nu depinde de mine. Eu oricum îl felicit pentru modul cum se pregătește, mai ales dacă s-a decis să plece”, a completat Vasile Miriuță.


Un titlu și o Supercupă

În cei trei ani petrecuți la Cluj, portughezul și-a trecut în cont un titlu și o Supercupă a României, ambele în sezonul 2011/2012. Meciul de referinţă al carierei l-a făcut în toamna anului 2012, în Liga Campionilor, împotriva lui SC Braga. A marcat un hattrick şi a fost declarat omul partidei. În plus, fotbalistul de 25 de ani a devenit al doilea jucător portughez, după Cristiano Ronaldo, care a reuşit o triplă în Champions League. Prestațiile sale l-au adus în lumina reflectoarelor, iar cluburile importante din Europa au început să-i dea târcoale. Rui Pedro a fost dorit cu insistență de Sporting Lisabona, Porto și Genoa, dar lusitanul a declinat ofertele.

„E un fotbalist extraordinar”

Mijlocașul, care are în palmares și un titlu cu FC Porto, a fost regretat și în Liga Sagres. „La Cluj joacă un fotbalist foarte bun, e extraordinar în anumite momente. A fost în Portugalia, nu a primit şansele pe care le merita, iar acum joacă în România. De ce joacă în România un fotbalist ca el şi nu evoluează acasă pentru a creşte valoarea campionatului nostru?”, l-a lăudat Jorge Jesus, antrenorul Benficăi.


13 goluri în 70 de meciuri a bifat Rui Pedro în tricoul CFR-ului, din 2011.

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter